O pasageră din SUA s-a urcat într-un avion al companiei Southwest Airlines într-o ținută lejeră, formată dintr-o pereche de colanți de jogging și o bustieră. Crezând că este o ținută mult prea indecentă, o stewardesă i-a cerut să se acopere, scrie Business Insider.
Maggi Throne, concurentă de șapte ori la „American Ninja Warrior”, a declarat pentru sursa citată că din punctul ei de vedere nu a fost îmbrăcată neadecvat, motiv pentru care a fost „absolut șocată”, după cele spuse de stewardesă.
După incident, femeia a publicat pe aplicația X (Twitter) o filmare în care apare însoțitoarea de zbor care i-a atras atenția cu privire la modalitatea în care a ales să se îmbrace.
„A venit și m-a întrebat despre ținuta mea și a spus că o consideră prea revelatoare și nepotrivită pentru compania aeriană”, a spus Thorne.
„A fost incredibil de jenant”, a adăugat ea.
Cererea însoțitoarei de bord a fost complet refuzată de către pasagera zborului operat de Southwest Airlines. Compania de zbor nu are niciun cod vestimentar care să sublinieze ce pot și ce nu pot purta pasagerii, ci doar că „purtarea de haine lascive, obscene sau vădit ofensatoare” nu este permisă.
„Nu sunt o persoană conflictuală, dar ceea ce s-a întâmplat nu este în regulă și cineva ar trebui să spună ceva despre asta”, a pasagera supărată de reacția stewardesei.
În aceeași postare de pe Twitter, Throne a publicat și o imagina cu ținuta ei.
@SouthwestAir attendant just shamed me in front of passengers saying my attire wasn’t appropriate.A tank top and high waisted pants.Flight 1039,Is this really happening in 2023? The passengers around me were stunned as she shamed me for all to hear. pic.twitter.com/weWGQifv3h
— Maggi Thorne 🎀 (@Nvr_GvUp) September 1, 2023