Alături de pescarii din Alaska sau de naţionala de fotbal feminin, în postura de jucător de baschet sau la discuţii oficiale cu Merkel şi Putin. Sunt doar câteva dintre ipostazele inedite în care cel mai puternic om al lumii, preşedintele american Barack Obama a fost fotografiat pe parcursul anului trecut. Imaginile au fost incluse într-un album realizat de fotograful oficial de la Casa Albă, transmite B1TV.
#DIRECT_ONE_eyb4zk#
Pete Souza, fotograful oficial al Casei Albe, a publicat un album retrospectiv cu instantanee care îl surprind pe preşedintele Barack Obama în ipostaze inedite pe parcursul anului trecut.
Una dintre favoritele lui Souza este cea din februarie 2015, în care preşedintele american apare alături de fiica sa. Malia, s-a oprit la Biroul Oval într-o după-amiază pentru a-l vedea pe tatăl ei. În timp ce vorbeau, tânăra a avut un gest familiar şi i-a şters acestuia ceva de pe faţă.
Alte fotografii îl surprind pe Obama îmbrăţişându-l pe vicepreşedintele Joe Biden, după ce fiul acestuia a fost înmormântat, alături de Papa Francisc, în postura de invitat-surpriză la nunta unor americani obişnuiţi sau ca actor în serialul online „Comedians in Cars Getting Coffee”, realizat de Jerry Seinfeld.
Preferate de internauţi au fost şi imaginile cu Obama alături de un bebeluş. Liderul de la Casa Albă pare să se distreze copios în compania Ellei Rhodes, fetiţa de numai câteva luni a consilierului-adjunct pe probleme de securitate naţională al preşedintelui, Ben Rhodes.
Din albumul inedit nu lipsesc instantaneele de la întâlnirile oficiale avute de preşedintele american pe parcursul anului trecut. Într-una dintre imagini, apare alături de Vladimir Putin sau Angela Merkel, la summit-ul din Krun, Germania.
Pe lângă îndatoririle de şef de stat, Barack Obama şi-a găsit timp să practice şi sportul preferat – baschetul. În martie anul trecut, Obama a susţinut un discurs pe teme de educaţie în Atlanta. Cu această ocazie a poposit în sala de sport, pentru a arunca o minge la coş.