Autostada care leagă Sibiu de Pitești ar putea să fie gata în ultima parte a anului 2023. Valoarea totală a acestea ar putea depăși 1.67 miliarde de euro, potrivit Ministerului Finanțelor, citat de Agerpres.
Autostrada o să fie finanțată din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), iar trimestrul al treilea din 2017 este perioada estimată pentru semnarea contractului de finanțare și pentru începerea acesteia. Totodată, în prima parte a lui 2018 este așteptat să fie semnate primele contracte de lucrări.
La începutul lunii decembrie a anului trecut, Dan Costescu, ministrul Transporturilor, declara că lucrările la autostrada Pitești – Sibiu ar putea începe la 1 ianuarie 2017, în contextul unor viitoare licitații care ar putea începe în vara anului acesta.
”Din păcate nu a fost demarată din timp ca să poată începe acum execuția. În acest moment noi am început procedurile pentru studiul de fezabilitate și încercăm să accelerăm, să devansăm programul pe care l-am primit, să-l aducem cât mai aproape de noi. (…) Sunt studii de fezabilitate pe capete. Ele trebuiau să se încheie la 15 decembrie în acest an. Consultantul extern ne-a recomandat să extindem această perioadă până la următorul termen, până la 15 iunie, pentru a nu grăbi acest lucru pentru că fuseseră sărite din cursul firesc al lucrurilor tocmai forajele geo care se pare că au fost problema la Orăștie — Sibiu. În vară vor putea fi demarate, după studiul de fezabilitate, licitațiile pentru proiectare și lucrări, iar asta înseamnă că la 1 ianuarie 2017 vor putea începe lucrările”, spunea Costescu.