Magnații de la Chelsea și Arsenal, Abramovici și Usmanov, pierderi de 2 miliarde de dolari după prăbușirea prețului petrolului

Magnații de la Chelsea și Arsenal, Abramovici și Usmanov, pierderi de 2 miliarde de dolari după prăbușirea prețului petrolului
Foto: 101greatgoals.com

În contextul în care prețul barilului de petrol a atins cea mai mică valoare din ultimii 12 ani, magnații din toată lumea înregistrează pierderi economice.

Cei mai afectați se pare că sunt miliardarii ruși, care, protrivit The Telegraph, au înregistrat pierderi totale de 11 miliarde de dolari în ultimele 10 zile.

În aceeași situație se află și finanțatorii echipelor Chelsea și Arsenal, Roman Abramovici și Alicher Usmanov având pierderi de aproape 2 miliarde de dolari din cauza scăderii prețului petrolului.

Potrivit sursei citate mai sus, Abramovici ar fi pierdut 820 de milioane de dolari, iar Usmanov, 910 milioane de dolari.

Chiar și cu aceste scăderi, cei doi nu duc lipsă de finanțe. Conform Forbes, Abramovici ar avea lichidități de 6 miliarde de dolari în conturi din toată lumea, iar Usmanov ar avea o avere de 14,4 miliarde de dolari.