Externe
Autoritățile de la Moscova vor o lege la nivel național prin care cerșetorii de pe străzi să poată fi condamnați la o pedeapsă de până la 15 zile de închisoare, potrivit cotidianului Kommersant, citat de Agerpres.
Doi ani de închisoare și o amendă de până la jumătate de milion de ruble, atât pot primi cei care organizează rețele de cerșetori ai străzii, dacă legea va fi aprobată.
Cei care amenință cu violența pentru a obliga pe cineva să cerșească ar putea petrece după gratii până la șase ani, iar în cazul minorilor, până la zece ani.
Proiectul de lege va fi înaintat parlamentului național, dacă va trece de consiliul local din Moscova.