Lipsa lecturii poate fi considerat drept un motiv pentru rezultatele dezastruoase de la examenul de Bacalaureat din acest an, unii dintre tineri uitând să mai deschidă cărțile și astfel ducând lipsă de cunoștințe de literatură română sau universală.
În afară de acest aspect, lectura este un lux greu de obținut pentru acei români încă pasionați de citit.
Prețurile percepute în România pentru cărți sunt, în anumite cazuri, mult mai mari decât cele practicate în alte țări, iar în unele cazuri sunt la același nivel. Ținând cont de acest context precum și de situația materială precară a majorității românilor nu este greu de înțeles de ce în România tinerii care își doresc să citească întâmpină greutăți majore.
Iată câteva exemple de cărți care se vând mai scump în România decât în afară:
Faimosul roman „Anna Karenina” al autorului rus Lev Tolstoi se vinde la un preț de 60 de lei într-o cunoscută librărie din București, în timp ce aceeași operă costă în celebra librărie Barnes&Noble din Statele Unite circa 28 de lei (8 dolari).
Un alt exemplu îl reprezintă romanul „Mizerabilii” al autorului francez Victor Hugo, care în România costă 53 de lei iar în librăria americană are un preț de circa 32 de lei (9 dolari).
Crimă și Pedeapsă, scrisă de Feodor Dostoievski, costă 50 de lei în România și doar 28 de lei (8 dolari) în librăria din Statele Unite.
Dragostea în vremea holerei, de Gabriel Garcia Marquez, are un preț de 45 de lei în țara noastră în timp ce în afară se vinde cu 28 de lei (8 dolari).
Una dintre cele mai notabile opere ale autorului Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Grey, are în România prețul de 30 de lei și se vinde în Barnes&Noble pentru circa 20 de lei (6dolari).
Exemplele pot continua la nesfârșit, în toate cazurile prețurile din România fiind mai mari sau cel mult egale cu cele din afară, lucru puțin de înțeles dacă luăm în calcul și veniturile evident diferențiate, în defavoarea românilor, din cele două țări luate drept exemplu, România și Statele Unite ale Americii. De menționat este faptul că prețurile cărților sunt aceleași indiferent de librăria din care sunt cumpărate, având un preț standard.
Lectura din România este în prag de dispariție iar prețurile din librării și lanțuri de distribuție a cărților contribuie la această decădere a culturii din societatea românească.
Alternative accesibile pentru cei pasionați de lectură
Pentru cei care doresc cu tot dinadinsul să nu renunțe la pasiunea cititului mai există și varianta anticariatelor, însă și acestea au prețuri, uneori, excesiv de mari pentru o carte folosită.
Totuși, în unele dintre anticariatele Capitalei pot fi găsite și cărți noi la prețuri rezonabil de mici, un exemplu fiind Animalul Inimii, de Herta Muller, care deși pe copertă avea prețul de 20 de lei se vindea pentru 5 lei.
De altfel, o altă alternativă accesibilă pentru achiziționarea de cărți o reprezintă librăriile online, unde de multe ori sunt oferite reduceri semnificative.