Ion Sturza, fostul premier interimar al Republicii Moldova, a vorbit recent despre situația de peste Prut.
Acesta a afirmat că decizia de a impune unor deputați să susțină un guvern condus de Vlad Plahotniuc a fost luată la cel mai înalt nivel din România.
Sturza a precizat că „dezamăgirea mea a venit la o situație concretă când România și Occidentul a decis inițial de a nu se implica. Apoi decizia de implicare bonitate și de impunere a unor deputați de a vota pentru Plahotniuc a fost luată la cel mai înalt nivel în România”, potrivit unimedia.info.
#DIRECT_ONE_m3jloo#
De altfel, acesta a precizat că preluarea interimatului de către el a avut loc pentru ca președintele Republicii Moldova și partenerii externi – guvernul SUA și al României să „aibă un răgaz și din șocul propunerii partidelor politice proeuropene și proromânești de a-l nominaliza în calitate de candidat la funcția de prim-ministru pe cel mai detestat dintre pământeni, Vlad Plahotniuc”.
Sturza consideră că misiunea sa a fost pragmatică și banală.