Bucureștenii care vor să se plimbe pe bulevardele din centrul Capitalei trebuie să fie foarte atenți la tencuiala clădirilor vechi de zeci de ani.
“Atenție, cade tencuiala!” avertizează asociațiile de proprietari prin postarea de afișe lipite de clădirile care prezintă riscuri. Și a căzut. Luni seară, o bucată din balconul unui apartament situate pe bulevardul Regina Elisabeta s-a desprins și a căzut pe trotuar, scrie hotnews.
![]()
Din fericire, niciun pieton nu a fost rănit.
Fostul viceprimar al Capitalei, Cornel Pieptea, susţinea că mii de clădiri dărăpănate din centrul Bucureştiului au devenit un pericol real pentru cei care se încumetă să treacă prin preajma lor.
Vinovat de această situație este Guvernul României, mai exact Ministerul Culturii, care deși are de doi ani de zile pe masă regulamentul de intervenție elaborat de către Primăria Capitalei, conform Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, nu a binevoit să avizeze acest document, scrie viceprimarul Cornel Pieptea, într-un comunicat remis B365.ro.