Prim-ministrul bulgar Nikolai Denkov susține că Austria s-a angajat să continue negocierile pentru aderarea Bulgariei și României la Schengen și cu frontierele terestre, potrivit agenției bulgare de presă BTA, transmite Agerpres.
Denkov spune că, după negocieri complicate, Bulgaria și România au ajuns la un acord de principiu cu Austria pentru a intra în Schengen cu traficul aerian și cel maritim pentru început.
El a menționat, totodată, că negocierile vor fi dublate de un sprijin substanțial din partea Comisiei Europene pentru protecția frontierelor externe ale UE cu Turcia și Serbia, cu scopul de a fi redus numărul migranților ilegali în Europa.
Acordul politic fusese confirmat și de premierul României.
„După 13 ani, în sfârșit România va intra în Schengen! Avem acord politic în această privință! Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă. Implicit, Portul Constanța își va crește exponențial importanța. De asemenea, sunt convins că în 2024 vom închide negocierile și pentru frontiera terestră”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, într-o postare pe Facebook.