Comisia Juridică a Senatului a aprobat solicitările Justiției în cazurile Gabriel Oprea și Doina Tudor

Comisia Juridică a Senatului a aprobat solicitările Justiției în cazurile Gabriel Oprea și Doina Tudor

Comisia Juridică a Senatului a aprobat solicitările DNA privind începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea (UNPR) și a Doinei Tudor (PNL), informează Agerpres.

În cazul cererii privind încuviințarea urmăririi penale a lui Oprea au fost șase voturi ”pentru” și cinci ”împotrivă”, iar în cazul Doinei Tudor au fost nouă voturi ”pentru” și unul ”împotrivă”, un alt vot fiind anulat.

Comisia Juridică a întocmit câte un raport pentru fiecare caz, iar acesta va ajunge în plenul Senatului.

Gabriel Oprea este acuzat de abuz în dosarul fostului șef al DGIPI, Nicolae Gheorghe. Fostul ministru a dispus suplimentarea fondurilor acestei structuri de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism de lux. Mașina a fost apoi folosită de Oprea pentru a se deplasa în coloanele oficiale, susțin procurorii.

La rândul ei, senatoarea liberală Doina Tudor este vizată în dosarul fostului vicepreşedinte al Autorităţii pentru Supravegere Financiară, George Daniel Tudor. Procurorii au și solicitat încuviințarea reţinerii şi arestării acesteia pentru complicitate la luare de mită.

Aceștia susțin că Doina Tudor, în perioada martie-mai 2013, l-a ajutat pe George Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de inculpat). În schimb, acesta, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, urma să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor cativități de control.
Ambii au negat acuzațiile aduse.