Nominalizarea Oanei Stănciulescu în CA al TVR, criticată de Institutul "Elie Wiesel": "Se solidarizează cu lideri ai Mișcării Legionare și responsabili pentru Holocaust"

Nominalizarea Oanei Stănciulescu în Consiliul de Administrație al TVR este criticată de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România 'Elie Wiesel'. Reprezentanții instituției spun că unele afirmații ale acesteia au adus atingere memoriei victimelor și supraviețuitorilor Holocaustului.

Reprezentanții Institutului mai spun că ''desemnarea Oanei Stănciulescu drept reprezentant în Consiliul de Administrație al TVR, instituție publică, este incompatibilă cu asumarea și promovarea memoriei victimelor Holocaustului din România''.

“Pe propriul blog, ea se solidarizează cu mesajul ,,(…) în Spania, la Majadahonda, sunt mândru… Moța și Marin (…) sunt Nae lonescu și sufăr pentru rasa albă prins în roza vânturilor (…) sunt Antonescu, Ică și Ion, prins între Moscova și Berlin (…), sunt George Mânu', identificându-se explicit cu lideri ai Mișcării Legionare și responsabili pentru Holocaust. De asemenea, în luna august 2015, la un post de televiziune, punea sub semnul întrebării Holocaustul din România când aprecia că '(…) sunt foarte multe semne de întrebare, trebuie istoricii să lămurească. A fost Holocaust în România? Unii zic da, unii zic nu (…)'. în urmă cu aproape o lună de zile, la o expoziție, îndemna la sfidarea legii, spunând că, 'dacă Legea 217 (legea antilegionară — n.r.) s-ar aplica, noi toți de aici, când ieșim din librărie, ar trebui să ne aștepte niște jandarmi, niște mascați, să ne urce în dubă și să ne ducă la pușcărie…', scriu reprezentanții 'Elie Wiesel' într-un comunicat remis Agerpres.

Având în vedere că asemenea luări de poziție “nu sunt singulare în activitatea publică a doamnei Stănciulescu, precum și faptul că mesajele radicale sunt tot mai prezente în spațiul comunicării”, 'Elie Wiesel' își exprimă îngrijorarea față de “tolerarea cu ușurință a unor astfel de opinii sau atitudini, care prin poziția dobândită într-o instituție publică, pot deveni normă sau discurs acceptabil”.