Un accident rutier s-a produs luni seara pe Drumul Naţional 1, în localitatea Scoreiu din judeţul Sibiu. În urma impactului, cinci pesroane au fost transportate la spital, iar şoferul vinovat a consumat băuturi alcoolice, având permisul suspendat de duminică, tot pentru consum de alcool, potrivit Mediafax.
„Accidentul s-a produs pe fondul stării de ebrietate a şoferului, care avea 0,69 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Într-o curbă, acesta a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus. Cinci persoane au fost rănite. Şoferul vinovat de producerea accidentului avea permisul reţinut întrucât era cercetat penal după ce, duminică seara, în timp ce circula în stare de ebrietate, cu o alcoolemie de 0, 81 mg/ alcool pur în aerul expirat, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar pe partea stângă a sensului său de mers”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
Toate cele cinci victime au fost preluate de ambulanţe SMURD sunt conştiente şi au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru continuarea investigaţiilor medicale, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Bianca Săbău.