Traian Băsescu, la întâlnirea cu oamenii de afaceri germani: Obiectivul României, deficit bugetar zero în 2013

Traian Băsescu, la întâlnirea cu oamenii de afaceri germani: Obiectivul României, deficit bugetar zero în 2013
Foto: presidency.ro

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la o întâlnire cu oamenii de afaceri germani, că obiectivul României pentru anul 2013 este un deficit bugetar zero, potrivit Mediafax.

În 2010, deficitul bugetar al bugetului de stat consolidat a fost 6,5 procente. Anul acesta, vom avea un deficit sub 4,4. Iar bugetul, deja trecut în primă citire prin Guvern, are un deficit pentru 2012 de 1,9 procente. Iar obiectivul nostru este să avem anul 2013 cu un deficit bugetar zero„, a spus șeful statului.

Acesta a mai spus că România dispune în continuare de „spațiu de împrumut”, având o datorie externă de 33% din PIB.

Încă avem spaţiu de împrumut, numai că am constatat un lucru pe care cred că toţi l-au constat în afara zonei euro – nu este suficient să ai un grad redus de îndatorare. Trebuie să mai găseşti şi bani ieftini atunci când vrei să te împrumuţi, iar astăzi banii au devenit tot mai scumpi, ceea ce ne face să fim foarte prudenţi în creşterea datoriei publice a României„, a adăugat Traian Băsescu.