Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat marți că în urma discuțiilor cu partenarii sociali s-au dat asigurări că niciun salariu nu va scădea, informează Agerpres.
"De la început a fost foarte clar stabilit ceea ce vrem să facem. Am știut că avem disfuncționalități în sistem. Pe de altă parte, eram cu toții conștienți că așteptările erau foarte mari. Toată lumea aștepta să se iasă cu ceva consistent. Al treilea lucru pe care l-am constatat este cel legat de date. (…) În discuțiile cu partenerii sociali, ne-am asigurat că niciun salariu nu va scădea. De asemenea, avem în vedere alinierea tuturor salariilor la maximul avut în plan. Au fost 10 întâlniri în ultimele 20 de zile cu partenerii sociali. Au fost discuții pe calcule și date. Numărul persoanelor plătite din fonduri publice este, la ora actuală, de 1.219.335", a declarat Pîslaru.
Ministru Muncii a precizat și că proiectul de ordonanță de urgență privind salarizarea bugetarilor are printre obiective creșterea echității salariale în administrație publică și acordarea de bonusuri în funcție de performanță în Sănătate și Educație.
"Angajamentul meu în calitate de ministru este acela că proiectul pe care o să lucrăm în continuare va fi fundamentat pe date pentru a documenta un impact corect. Proiectul actual este net superior și bazat pe realitate. Obiectivele au fost bazate pe corecții, care țin de încadrare și de decomprimare a bazei piramidale, respectând marja fiscal bugetară. Există o diferență de sistem între salariile de bază și alte elemente care te duc la câștigul final. Avem sectoare, cum este în Apărare, unde salariul de bază este mic, dar cu indemnizațiile de hrană, chirie etc te duc la un salariu de bază mai mare. Prin acest nou proiect propunem patru lucruri: rezolvarea disfuncționalităților de încadrare pentru toate familiile ocupaționale, corectarea pe orizontală și verticală a structurii salariale în Sănătate, creșterea echității salariale în administrația publică centrală și bonusuri de performanță pentru Sănătate și Educație. Era o certitudine că nu toată lumea va fi mulțumită", a mai spus ministrul Muncii.