Angela Merkel: Dacă euro se va prăbuși, toată Europa va eșua

Angela Merkel: Dacă euro se va prăbuși, toată Europa va eșua
Foto: smh.com.au

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat luni, la o reuniune a partidului conservator că “Europa se află în cea mai dificilă perioadă de după Al Doilea Război Mondial”, iar dacă euro se va prăbuși toată Europa va eșua.

„Dacă euro cade, Europa se va prăbuși, dar vom împiedica această situație. La asta lucrăm în momentul de față, pentru că este un moment istoric”, a declarat Merkel, citată de CNBC.

Totodată canceleraul german a declarat că Europa trebuie să-și creeze noi structuri pentru o integrare mai puternică a statelor membre și sunt necesare sancțiuni care să activeze automat în cazul țărilor care încalcă Pactul de Stabilitate și Creștere.

De aceeași părere este și președintele Comisiei Europene, Jose Manual Barroso, care susține că prăbușirea zonei euro va genera o cădere generală care va șterge jumătate din valoarea economiei europene, trimițând întregul continent într-o recesiune comparabilă cu Marea Criză din anii ’30.

Barroso a declarat că dacă zona euro sau a celor 27 de state membre ale Uniunii Europene s-ar destrăma, acest fapt ar duce la înjumătățirea Produsului Intern Brut la nivelul întregului continent european.

Ar pune în pericol prosperitatea generației următoare. Aceasta este amenințarea care planează asupra noastră”, a declarat Jose Manuel Barroso.