Un instructor de schi demostrează că vârsta e doar un număr. Acesta are 96 de ani și continuă să schieze și să învețe și alți oameni să practice acest sport de iarnă.
Gheorghe Eftimie are 96 de ani a fost inginer mecanic, a lucrat ca profesor și a iubit mereu sportul, mai ales înotul și schiul. S-a îndrăgostit de schi și a devenit instructor în 1988, conform observatornews.
„Sunt predelean şi cred că aveam 3 sau 4 ani când am pus schiurile în picioare. Nici pe departe nu mai seamănă schiul de acum 90 de ani cu cel de acum”, spune Gheorghe Eftimie.
Bărbatul a fost și planor în timpul războiului.
„Dă o senzaţie fantastică de libertate, de voluptate, e greu de descris în cuvinte, e un sport, după înot, cel mai complet, plus faptul că e în aer liber”, a declarat Gheorghe Eftimie, instructor schi.
Bărbatul este admirat de toți oamenii de pe pârtie. La vârsta de 96 de ani vorbește fluent engleză, franceză, rusă și germană.
„Nea Gică e printre cei mai bătrâni schiori din România, la ora actuală. Este ceva minune, este o legendă, cum ar veni”, a transmis un schior.
Bărbatul nu mai lucrează ca instructor de schi de anul trecut, dar încă predă lecții gratuite pentru prieteni și apropiați.