Pentru zeci de români păcăliți de o bandă de escroci, visul de a avea o casă s-a transformat într-un coșmar. Indivizii s-au făcut cunoscuți pe internet, ba mai mult, au reușit să își construiască o imagine de muncitori serioși. Au avut grijă să păstreze imaginea construită în mediul online doar până au încasat avansul, după au bifat două zile pe şantier şi au dispărut. Românii care au fost păcăliți au făcut plângere la poliţie, dar paguba de zeci de mii de euro e aproape imposibil de recuperat. De cele mai multe ori, falşii muncitori nu semnează contracte şi autorităţilor le e dificit să le dea de urmă.
„Stadiul lucrării în valoare de 13.000 de euro, adică 63.500 de lei – aşa-zişii constructori au zis că atât valorează fiarele astea”, a spus un client păcălit, pentru Observator News.
Din visul lui Daniel de a avea un loc pe care să-l numească „acasă” au mai rămas doar câteva ţevi de fier şi bucăţi de lemn împrăștiate fără vreo noimă. În locul lor, trebuia să fie locuinţa mult visată.
„Ei au zis că o să coste, la gata, undeva la 15.000 de euro. După ce mi-a aprobat banca creditul, i-am sunat, le-am spus că eu am banii, iar a doua zi au venit acasă să se apuce de lucrare. Ei au venit cu o dubă, cu 10-15 bucăţi de bare de fier, după care au început să ceară bani ca să aducă alte materiale, alte fiare”, a spus Daniel, păgubit.
Două zile au stat muncitorii pe şantierul improvizat cât să nu bată la ochi. Au încasat avansul şi au dispărut. În urma lor au lăsat o lucrare care să ateste că au fost acolo și nimic mai mult.
„Nu are stabilitate, nu are rezistenţă la acţiuni dinamice şi statice, nici măcar nu îşi poate susţine greutatea proprie a construcţiei. Ca aceste case modulare să fie corect executate, trebuie să aibă prindere solidă între structura metalică şi fundaţia de beton, folosind ancore şi şuruburi”, a explicat Lucian Burcea, inginer constructor.
Falșii muncitori au spulberat visurile oamenilor de peste tot de prin țară. Au lăsat în urmă zeci de păgubiți și tot atâtea construcții neterminate.
După 20 de ani de muncă în Italia, Cristina se hotărâse să-şi construiască o casă în ţară. Nu a durat mult din momentul în care a bătut palma cu escrocii și până când aceștia au asaltat-o cu un val de amenințări.
„Au început să mă agreseze verbal, să mă ameninţe că doar nu voiam să îmi pună şi mobila în casă. De aici au început ameninţările cu moartea, ei voiau încă nouă mii de euro pe mâna de lucru, dacă nu, 30 de mii să facă toată construcţia”, a spus Cristina, păgubită.
Fraudele online sunt deja un fenomen, spun autorităţile. Escrocii îşi fac reclamă cu fotografii convingătoare în care mint că lucrările sunt executate de ei, la preţuri extrem de tentante.