Registrul Auto Român (RAR) avertizează cu privire la pericolele montării componentelor auto în ateliere neautorizate. Aceste practici pot pune în pericol siguranța șoferilor și a celorlalți participanți la trafic.
Potrivit RAR, doar anul trecut au fost blocate 18 transporturi de componente auto neconforme cu normele europene.
Existența în piață a pieselor auto de calitate nu este o garanție că reparațiile sunt conforme, dacă operațiunile nu se desfășoară în atelierele autorizate RAR, aproximativ 12.500 la număr la finalul anului trecut.
Pe site-ul www.rarom.ro este disponibilă lista service-urilor autorizate, detaliată în funcție de tipul de intervenție pentru care este autorizat service-ul respectiv. Țineți cont de faptul că un atelier autorizat pentru tinichigerie, de exemplu, nu poate efectua în siguranță intervenții asupra sistemelor esențiale ale unui vehicul!
“Le recomandăm posesorilor de autovehicule să se gândească din următoarea perspectivă la economia pe care cred că o fac atunci când aleg să meargă într-un atelier improvizat. În cazul în care calitatea lucrărilor nu este cea dorită, nu există o garanție reală pentru intervenția efectuată, iar apoi intervine dificultatea în a demonstra că autovehiculul va fost reparat în acel atelier, atunci când sesizați autoritățile. Altfel spus, acțiunile legale împotriva persoanelor neautorizate care desfășoară activități de reparații necesită mai mult timp și mai multe resurse implicate”, atenționează ing. Mihai Dogărescu, șeful Direcției Supraveghere Piață.
În paralel, RAR a implementat posibilitatea concilierii între clienți și agenții economici, o metodă prin care specialiștii noștri încearcă să medieze neînțelegerile cu acordul părților, salvând astfel timp și resurse.
Potrivit RAR, concilierea este posibilă doar dacă reclamantul își manifestă acordul pentru acest proces.
“Nu credem că singurul scop este acela de a aplica sancțiuni, ci de a ne asigura că tot acest lanț de activități funcționează corect pentru a atinge singurul obiectiv care contează cu adevărat: siguranța noastră în trafic, fie că suntem conducători auto, pasageri sau pietoni.
Totuși, anul trecut am desfășurat peste 4.500 de acțiuni de control în toată zona de competență (ateliere de reparații, ateliere TLV, parcuri de dezmembrări etc), iar pentru abaterile constatate s-au aplicat sancțiuni în valoare de 7.3 mil. de lei și s-au dispus măsuri complementare.
Atunci când, în urma sesizărilor și acțiunilor de control depistăm persoane fizice neînregistrate fiscal care desfășoară activități de reparații auto, sesizam autoritățile competente să investigheze din punct de vedere legal”.