Cerul Românie va fi spațiul de testare al celor mai noi sateliți pentru internet ai companiei SpaceX. Autorităţile de la Bucureşti au stabilit un parteneriat alături de compania celui mai bogat om din lume și totodată, cel mai influentă persoană din anturajul preşedintelui Donald Trump, Elon Musk. În ciuda acestei colaborări, Musk a postat mai multe mesaje controversate despre ţara noastră în social media.
Sateliţii companiei SpaceX au putut fi văzuți de mai multe ori deasupra României, însă, începând cu luna octombrie a anului trecut, sunt subiectul unor teste realizate în comun cu Ministerul Apărării şi Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii. Scopul este dezvoltarea internetului de mare viteză la nivel global, potrivit Observator News.
Sateliţii geostaţionari, cei clasici, sunt amplasaţi pe orbita Pământului la o altitudine de 35.000 de km. În 2025, internetul prin aceşti sateliţi are o viteză tot mai slabă şi nu acoperă toate suprafeţele. Sateliţii ca cei lansaţi de Space X sunt poziționați la o altitudine mult mai mică, mai exact de 350 de km, şi oferă viteze mult mai mari de internet, oriunde pe planetă.
Testele realizate în România au ca scop rezolvarea unei probleme care apare între aceste două tipuri de sateliți și anume, faptul că semnalele pe care le emit interferează.
„SpaceX nu a reuşit să obțină niciunde în lume permisiunea de a efectua acest test. Au fost chestiuni politice, tehnice, de lobby a industriei. Noi am plecat de la premisa ca vom încuraja orice tehnologie a viitorului”, a declarat Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM.
Colaborarea cu cel mai bogat om din lume a venit după o întâlnire pe care preşedintele Autorităţii pentru Comunicaţii a avut-o cu Elon Musk la Gala Consiliului Atlantic de la New York. Acum, testele se efectuează cu ajutorul armatei, în două locuri ţinute la secret. În următoarele luni este de așteptat să poată fi trase primele concluzii.
„Musk întâmpină o problemă azi cu numărul de sateliți și cu anumite reguli vechi de 25 de ani. Şi ar schimba practic limitele de interferențe pe care sateliții de mici dimensiuni LEO pot să le aibă cu sateliții de mari dimensiuni GEO, asta e de fapt miza”, a mai precizat vicepreşedintele ANCOM.