Iohannis, reacție dură la adresa lui Tăriceanu și Băsescu: Eticheta de "stat mafiot" poate afecta imaginea României

Iohannis, reacție dură la adresa lui Tăriceanu și Băsescu: Eticheta de "stat mafiot" poate afecta imaginea României
foto: masapresei.ro

Președintele României Klaus Iohannis a avut o reacție destul de dură vineri la sintagma folosită de către fostul șef de stat Traian Băsescu, anume ”stat mafiot”, fiind de părere că această sintagmă poate afecta imaginea României în lume, potrivit news.ro.

De asemenea, Iohannis a precizat că România este un stat de drept funcțional și că are încredere în acțiunile întreprinse de instituțiile statului.

"În România, statul de drept este funcţional, iar declaraţiile unor persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată care pun sub semnul întrebării ori contestă acest lucru sunt lipsite de credibilitate. Sunt încrezător în ceea ce fac instituţiile statului şi, alături de întreaga opinie publică, aşteptăm efectele pozitive ale activităţii acestora", a declarat președintele României.

"În acelaşi timp, etichete de tip «stat mafiot» pot afecta imaginea României în lume, pot conduce la decredibilizarea unor instituţii şi, nu în ultimul rând, dovedesc incapacitatea unor persoane care deţin sau au deţinut funcţii publice importante în statul român să-şi asume rolul pentru care au fost numite sau alese", a explicat Klaus Iohanns.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a emis un comunicat de presă în care face un apel către președintele Klaus Iohannis să verifice afirmațiile făcute de Traian Băsescu că Florian Coldea, șef adjunct SRI, și Laura Codruța Kovesi, procuror-șef DNA, conduc discreționar România comițând abuzuri și ilegalități. (Detalii AICI)