O nouă autostradă intră în construcție. Lucrările vor costa peste 6,6 miliarde de lei

O nouă autostradă intră în construcție. Lucrările vor costa peste 6,6 miliarde de lei
Sursa foto: Sorin Grindeanu / Facebook

Un nou tronson de autostradă va intra în execuție în următoarele luni, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Contractul pentru lotul  Poarta Sălajului – Nuşfalău, ultimul de pe Autostrada Transilvania, va fi semnat până la finalul săptămânii.

Contractul de lucrări pentru lotul de la Poarta Sălajului la Nuşfalău este cel mai valoros din acest proiect de investiții, conform ministrului Grindeanu. După exemplul premierului, care a devenit un fan TikTok, ministrul a făcut anunțul printr-o postare pe platforma online chinezească. Potrivit spuselor sale, acest contract este cel mai scump din istoria CNAIR, de 6,62 miliarde lei.

„La sfârşitul acestei săptămâni vom semna ultimul lot şi cel mai valoros lot, ca şi sumă, de pe Autostrada Transilvania. Aici vorbim de lotul de la Poarta Sălajului la Nuşfalău. Este un contract de 6,62 miliarde lei, cel mai mare contract din istoria CNAIR”, a anunţat ministrul Transporturilor pe Tik Tok.

Sorin Grindeanu a precizat că după semnarea acestui contract, toate loturile de pe autostrada Transilvania vor intra în faza de execuție. Lucrările se vor încheia în anii următori, a precizat Grindeanu.

„Mă refer la loturile de la Nădăşelu până la Nuşfalău şi, totodată, de la Suplacu de Barcău până la Biharia. Autostrada Transilvania este una dintre autostrăzile importante din România care trebuie să fie finalizate în anii viitori”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Cel mai scump lot de autostradă

Lotul dintre Poarta Sălajului și Nușfalău, de pe Autostrada Transilvania, măsorară 41 kilometri și este cel mai mare contract de infrastructură rutieră lansat în achiziție. Acesta este ultimul sector necontractat din Autostrada Transilvania (A3). Contractul include și tunelul Meseș de aproape 3 kilometri.

Potrivit contractului, construcția tronsonului de 41 km, trebuie finalizată în 78 de luni (18 luni proiectare, 60 de luni execuție). Lucrările cuprind:

  • Tunelul Meseș (în lungime de 2,89 km), cel mai lung tunel de autostradă din România, format din două galerii unidirecționale care împreună totalizează 5,78 km;
  • 65 de viaducte, poduri și pasaje (în lungime totală de aproximativ 13 km).

CNAIR a desemnat Asocierea Makyol-Ozaltin (Turcia) drept câștigătoare a contractului pentru proiectarea și execuția lotului Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău (41 km, din care aproape 3 km tuneluri) pentru o ofertă de 6,62 miliarde lei.