Finlanda lucrează la construirea unui gard înalt de 3,5 metri la granița estică, unde se învecinează cu Rusia. Primii 35 de kilometri au fost ridicați, scopul fiind de a opri intrarea migranților în țară, prin zone nepopulate, a declarat miercuri Garda de frontieră finlandeză, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
„Scopul principal al gardului este de a controla o masă mare de oameni dacă încearcă să intre din Rusia în Finlanda”, a declarat comandantul adjunct al districtului poliției de frontieră din sud-estul Finlandei, Antti Virta.
Gardul, format din grilaje metalice de 3,5 metri înălțime, cu sârmă ghimpată deasupra, este echipat cu camere de supraveghere, senzori, difuzoare și iluminare. Lungimea finală a acestuia va fi de 200 de kiloemtri, urmând să fie finalizat până la sfârșitul anului 2026, a declarat Poliția de frontieră finlandeză.
Finlanda s-a confruntat însă cu critici, și nu doar din partea Rusiei, după ce a luat decizia de a închide frontiera și de a construi un gard. Decizia a venit după decenii în care cele două țări au reușit să mențină relații pașnice, dar și după ce Finlanda a aderat la NATO în urmă cu doi ani, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina. Ca urmare a aderării Finlandei la NATO, Moscova a început să amenințe țara vecină cu represalii.
Tot în 2023, aproximativ 1.300 de migranți din țări terțe, precum Siria și Somalia, au sosit prin Rusia la frontiera finlandeză pentru a cere azil, până când Finlanda a închis toate cele opt puncte de trecere cu Rusia pe termen nelimitat, din dorința de a pune capăt fenomenului.
Moscova a negat orchestrarea fluxurilor de migranți, ba mai mult, și-a exprimat părerea de rău în ceea ce privește decizia Finlandei de a închide punctele de trecere de la granița sa. Rusia a descris măsurile luate de țara vecină drept adoptarea unei poziții antirusești.