Podul peste Dunăre de la Brăila este deschis de astăzi circulației rutiere (VIDEO)

Podul peste Dunăre de la Brăila este deschis de astăzi circulației rutiere (VIDEO)
Sursa Foto: Facebook/ Pod Suspendat Brăila

Podul peste Dunăre, care leagă Brăila de Tulcea, a fost recepționat oficial și deschis circulației începând de astăzi, la ora 10.00, potrivit unei postări pe Facebook realizată de Ionel Scrioșteanu, secretar de stat al Ministerului Transporturilor.

Investiția a presupus amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea.

Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri. Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea.

De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal are două benzi pe sens și legă județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin are o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km.

În rest, sunt realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.

Pilonii au 192 m înălțime totală de la partea superioară a fundației și sunt localizați în aproprierea malurilor.

Pentru construirea podului au fost folosiți peste 200.000 de mc de beton armat și 25.000 de tone de oțel beton.

În cadrul Master Planului General de Transport, podul figurează ca parte a Drumului Expres Focșani– Brăila – Tulcea – Constanța, drum planificat să conecteze Nordul Munteniei și Sudul Moldovei de Nordul Dobrogei, unde se află Delta Dunării.