Sfaturile unui expert în parenting: „Azi, părintele fie cocoloșește și spală șosete până la 18 ani, fie trece în extrema cealaltă, își pierde cumpătul”. Ce e de făcut

Urania Cremene, mamă și expert în parenting, propune un alt model de creștere a copilului, care să îmbunătățească major relația dintre el și părinți. Specialista susține că părinții ar trebui să identifice cauza pentru care copilul reacționează într-un anumit fel sau face anumite lucruri și, pornind de aici, să acționeze.

Potrivit Uraniei Cremene, copiii au trei nevoi – de conectare (să se simtă iubiți), de competență (să fie încurajați că pot face lucrurile bine) și de autonomie (să aibă o doză de control asupra propriei vieți). Sunt cazuri, spune experta, în care copiii au comportamente ciudate pentru că una dintre aceste nevoi nu le este îndeplinită.

Urania Cremene, despre modelele de parenting

„Există, da, un stil de parenting mai permisiv care nu face bine și care este, într-adevăr, mai specific acestei perioade pe care noi o trăim. La fel cum există un stil de parenting mai degrabă sever, autoritar, cu care cei mai mulți dintre noi am fost crescuți. Iar problema, una dintre ele, așa cum o văd eu este pendularea asta de la un stil la altul. Părintele de azi fie cocoloșește, pune pachețel și spală șosete până la 18 ani. Fie trece în extrema cealaltă, își pierde cumpătul pentru că ajunge la frustrare și epuizare din cauza asta. Apoi amenință, țipă, pedepsește adesea fix comportamentele pe care le-a hrănit prin aceste dovezi de iubire duse la extremă.

O altă capcană (ca să nu-i spun greșeală) e să credem pe nemestecate ce vedem prin social media. Sau auzim pe la televizor de la diverși oameni mai mult sau mai puțin specializați în domeniul psihologiei copilului. E important să trecem prin mai multe filtre diferite o informație și apoi să decidem ce ne face nouă și copiilor noștri bine”, a explicat Urania Cremene, pentru Unica.

Ce poate însemna când copilul nu vrea să meargă la școală

Aceasta a explicat și modelul de parenting pe care-l propune: „Mai exact, le propun o schimbare de perspectivă. Să treacă de la „Ce fac greșit?” sau „Cum îl fac pe copil să se schimbe?”, la: „Oare ce nevoie își exprimă acum copilul meu?” De exemplu, un copil care refuză să meargă la școală nu e, de fapt, „leneș” sau „obraznic”. Ci poate avea o nevoie de conectare nesatisfăcută, poate se simte singur sau respins de colegi. Când copilul se blochează în timp ce exersează mersul pe bicicletă și spune „Nu pot”, când trântește ușa și nu vrea să vorbească sau e „prea lipit de fusta mamei”… Toate sunt încercări, uneori stângace, de a-și împlini o nevoie, una dintre aceste 3. Și odată ce învățăm să vedem prin această lentilă, relația se transformă. Nu devine perfectă – nicio relație nu e. Dar se instalează încetul cu încetul un echilibru în relația părinte-copil. Iar durerea și frica provocate de pedepse sunt înlocuite de cooperare și respect de ambele părți”.