Cancerul gastric amenință o generație întreagă: peste 15 milioane de copii născuți între 2008 și 2017 riscă să dezvolte această boală de-a lungul vieții, potrivit unui studiu publicat în revista Nature. Principalul vinovat este bacteria Helicobacter pylori, o infecție comună, dar adesea ignorată, care ar putea fi prevenită în trei sferturi dintre cazuri prin diagnostic și tratament precoce.
„Helicobacter pylori este o bacterie specific umană”, explică dr. Émilie Bessède, medic în cadrul serviciului de bacteriologie al CHU din Bordeaux, conform LeFigaro, citat de știrile pro tv. Aceasta se transmite în principal în copilărie, de obicei în interiorul aceleiași familii, prin contact direct cu salivă infectată, regurgitații sau vărsături.
După ce ajunge în organism, bacteria colonizează mucoasa stomacului, provocând inflamații cronice. „Este capabilă să supraviețuiască în mucoasa gastrică în ciuda acidității acestui mediu”, adaugă dr. Bessède. În timp, leziunile provocate de această inflamație pot conduce la dezvoltarea unui cancer gastric. Potrivit estimărilor, peste 90% dintre pacienții cu cancer gastric sunt infectați cu H. pylori.
Cu toate acestea, nu toate persoanele infectate sunt în pericol iminent. „Deși prezentă la 50% din populația mondială, doar 1% dintre cei infectați vor dezvolta cancer gastric”, precizează dr. Bessède. Diferențele sunt explicate prin factori genetici, de mediu și alimentari, care influențează evoluția bolii.
Conform studiului din Nature, aproape 70% dintre cazurile viitoare vor apărea în Asia, în special în China și India. Estimările indică peste 10,6 milioane de cazuri în aceste două țări, o situație explicabilă prin densitatea populației, dar și prin virulența crescută a tulpinilor bacteriene prezente în regiune.
„Istoric, continentul asiatic a avut întotdeauna rate mai mari de infecție”, afirmă dr. Young Park, epidemiolog la Centrul Internațional de Cercetare a Cancerului (CIRC), instituție aflată sub egida OMS. „Tulpinile întâlnite în Asia sunt mult mai cancerigene decât cele din Europa”, adaugă dr. Bessède.
În Europa, se estimează că vor apărea aproximativ 900.800 de cazuri de cancer gastric în rândul generației născute între 2008 și 2017, dintre care 43.800 doar în Franța vor fi atribuite infecției cu Helicobacter pylori. Totuși, unele țări europene cu Indice de Dezvoltare Umană (IDU) ridicat ar putea chiar înregistra o ușoară scădere a incidenței, subliniază studiul.
Pe de altă parte, Africa va înregistra cea mai mare creștere a numărului de cazuri din motive demografice. Populația continentului african este estimată să se dubleze până în 2050 și să se cvadrupleze până în 2100.
Vestea bună este că, potrivit cercetătorilor, aproape 75% dintre viitoarele cazuri de cancer gastric ar putea fi prevenite. „Strategiile de depistare și tratament ar putea reduce numărul cazurilor cu până la 75%”, afirmă autorii studiului.
Există tratamente eficiente pentru eradicarea bacteriei H. pylori. O cură combinată de antibiotice și inhibitori ai pompei de protoni, administrată timp de aproximativ două săptămâni, are o rată de succes de 90%.
Totuși, tratamentul nu este lipsit de provocări. „Trebuie luate între 10 și 12 capsule pe zi, ceea ce poate afecta flora intestinală și presupune costuri considerabile”, avertizează dr. Bessède.
Diagnosticarea infecției se poate face prin test respirator, analiză de scaun sau fibroscopie gastrică. În cazul durerilor stomacale persistente sau al antecedentelor familiale de ulcere ori cancer gastric, este esențială consultarea medicului de familie.