Forţele Navale Române se pregătesc intens pentru Ziua Marinei, o zi în care sunt cinstiți toți marinarii militari. Mai multe zone din litoral vor asista la parade și celebrări, așadar urmează un final de săptămână aglomerat la malul mării. Hotelierii așteaptă un număr mare de turiști, în acest moment fiind ocupate aproape integral unitățile de cazare.
Ca în fiecare an, de Ziua Marinei, Forţele Navale Române fac spectacol pentru a-i omagia pe eroii militari. Pentru ca ceremoniile și demonstraţii de forţă să iasă așa cum trebuie, pe faleza Cazinoului din Constanţa şi în Portul Tomis au început deja pregătirile la nave și echipamente. Și exercițiile tactice, care vor fi prezentate în fața miilor de spectatori, se repetă de zor pentru a nu exista scăpări vineri, 14 august.
„Vor fi standuri interactive, expoziţii. Invităm publicul la Constanţa, unde va fi centrul de greutate, ceremonia va începe la ora 10 cu ridicarea pavilionului şi marelului pavaz al Bordurilor Militare, participarea celor 3 elicoptere Puma NAVAL, prezenţa navelor militare străine. Zeul Neptun va veni de pe mare şi va da startul manifestărilor organizate special pentru sărbătorirea marinarilor români”, a declarat Corneliu Pavel, purtător de cuvânt al MapN, potrivit Observator News.
Ziua Marinei coincide şi anul acesta cu vârful sezonului estival. Weekendul acesta se anunță cel mai aglomerat din vara anului 2025, așa că hotelierii s-au pregătit temeinic pentru a primi valul de turiști.
„Ne aşteptăm la 140.000 poate 150.000 de turisti pe litoral în weekendul de Sfânta Maria, iar staţiunile vor fi pline, de la Vama Veche, până la Mamaia şi Mamaia Nord”, a spus vicepreşedintele ANAT, Adrian Voican.
Pentru că 15 august este zi liberă legală, iar românii tind să profite de weekendul prelungit pentru a pleca de acasă, hotelierii de pe litoral s-au gândit că ar fi momentul oportun pentru a-i atrage uc reduceri de prețuri.
„Avem oferte de Sfânta Maria cu minus 10% discount la tot pachetul de servicii turistice şi mai avem încă un pachet: La cinci zile achiziţionate primesc una gratis, undeva din 28 august până pe 7 septembrie”, a spus Gabriel Alin Apetrechioaei, reprezentant hotel.
Ziua Marinei Române va fi sărbătorită în şase oraşe din ţară: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București. în Capitală, ceremoniile se vor desfășura pe 15 august, la Monumentul Eroilor Militari, din parcul Regele Mihai I.