Oana Roman, reacție nervoasă după ce internauții i-au făcut un reproș legat de cum își crește fiica: „Efectiv m-ați înnebunit. Sunteți, practic, foarte limitați”

Oana Roman, reacție nervoasă după ce internauții i-au făcut un reproș legat de cum își crește fiica: „Efectiv m-ați înnebunit. Sunteți, practic, foarte limitați”
Sursa foto: Captură video - Oana Roman / Instagram

Oana Roman a avut o izbucnire nervoasă în timpul vacanței în Paris, după ce mai mulți internauți i-au reproșat că nu și-a dus fiica la Disneyland. Vedeta a reacționat, spunându-le că sunt niște limitați, iar Franța înseamnă mult mai mult decât un parc tematic pentru copii.

Cuprins

  • Ce i-au reproșat oamenii Oanei Roman
  • Cum a reacționat Oana Roman la criticile primite în online

Ce i-au reproșat oamenii Oanei Roman

„Această vacanță nu este pentru un copil, este o vacanță pentru mama copilului. Ne mințim pe noi și pe alții cum că acest copil iubește străzile din Paris și anumite restaurante și nu ar vrea să fie la Disneyland. Ok. Copiii au nevoie de joacă, de distracție. În fine, fiecare face ce vrea cu viața lui, dar anumite chestii se văd cu ochiul liber, nu ai nevoie de analiză. O zi frumoasă!”, i-a transmis cineva Oanei Roman.

Cum a reacționat Oana Roman la criticile primite în online

Ea a reacționat la Instagram Story: „Poate pentru dânsa, dacă vii la Paris trebuie să mergi obligatoriu la Disneyland. Cultura, muzeele și cunoașterea nu înseamnă nimic. Eu aleg să-mi cresc copilul conform gândirii și educației mele. Iar ea este foarte bine așa. E timp și pentru Disneyland”.

Într-un alt Story filmat pe străzile din Paris, Oana Roman a detaliat de ce nu și-a dus fiica la Disneyland, notează Unica.

„Efectiv m-ați înnebunit cu Disney-ul vostru. Vi se pare că Paris înseamnă doar Disney. Sunteți, practic, foarte limitați. Nu despre Disney este vorba. Nu mă duc la Disney în august când sunt un milion de oameni pe cm pătrat și stai 10 ore la coadă chiar și dacă îți iei bilet special. Și nu pentru Disney am venit la Paris. Parisul este despre altceva. Despre istorie, cultură, cunoaștere. Iza și-a făcut material pentru simpozionul pe care-l are la școală la anul și avem cu totul alte preocupări deocamdată. O să mergem și la Disney într-o perioadă în care nu va fi atât de aglomerat”, a mai spus Oana Roman.