Un bărbat de 53 de ani din comuna Sălătrucel, județul Vâlcea, a fost mușcat de un urs în timp ce își aducea animalele la stână. Victima a fost transportată la spital, iar jandarmii au intervenit pentru a securiza zona, informează Observator News.
Incidentul s-a petrecut duminică seară, în satul Pătești, comuna Sălătrucel. Bărbatul de 53 de ani se întorcea cu animalele la stână atunci când a fost atacat de urs.
„Victima, care a suferit o mușcătură la nivelul unei mâini, era conștientă și cooperantă, primind asistență medicală de la un echipaj al Serviciului de Ambulanță, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, printr-o postare pe Facebook.
La sosirea echipajelor, ursul nu a mai fost găsit, însă pericolul pentru localnici a rămas ridicat.
Forțele de ordine au acționat imediat pentru a preveni reapariția animalului.
„Jandarmii au patrulat zona, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialelor și au aruncat petarde pentru a îndepărta ursul de zonele locuite. Echipajele rămân în zonă pentru a preveni reapariția animalului și pentru siguranța comunității”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Vâlcea
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea a transmis mai multe recomandări cetățenilor:
„Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea rămâne în permanență alături de comunitate și colaborează cu celelalte instituții competente pentru gestionarea acestor situații”, au transmis autoritățile.