Un copil de nici doi ani s-a stins din viață, înecat într-un iaz, în locul în care se presupunea că ar trebui să fie în deplină siguranță: la creșă. Tragedia s-a petrecut pe când băiețelul, împreună cu alți copii, au fost lăsați să se joace în grădina restaurantului vecin, cel mai probabil nesupravegheați. Directoarea unității a fost reținută 24 de ore.
După ore întregi de audieri, polițiștii au hotărât reținerea directoarei grădiniţei pentru 24 de ore. Cu cătușe la mâini și lacrimi în ochi, femeia a ieşit din secţie flancată de poliţişti și a fost dusă la penitenciarul din Deva.
Nu a fost singurul angajat al grădiniței audiat. Cu câteva ore înainte, procurorii au stat de vorbă cu o îngrijitoare, dar au hotărât că poate fi lăsată să plece.
Victima, un băieţel de 1 an şi 8 luni, se afla afară, împreună cu alţi copii. Cei mici se jucau în grădina unui restaurant lipit de creşa unde erau înscriși, iar cel mai probabil, educatoarele şi îngrijitoarele i-au lăsat nesupravegheaţi preț de câteva clipe. De atât a fost nevoie pentru a se întâmpla o tragedie. În momentele de neatenție ale adulților, băiețelul a alunecat şi căzut în apă unui iaz ornamental.
Potrivit unor surse din anchetă, educatorea ar fi avut o înțelegere cu patronul restaurantului, înțelegere care le permitea copiilor să se joace pe terasa localului, atâta timp cât nu erau clienți.
Într-un final, când i-a numărat pe copiii de care era responsabilă, educatoarea şi-a dat seama că băiețelul lipsește. Din păcate, pentru copil a fost mult prea târziu. Nici medicii sosiți la fața locului nu au mai putu face nimic pentru a-l salva.
„Din nefericire, în urma manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul băiețelului. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și se efectuează verificări și cu privire la supravegherea copiilor”, a declarat Aurora Piperea, purtător de cuvânt IPJ TIMIŞ, citată de Observator News.
Anchetatorii trebuie să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs tragedia.