Caz șocant în județul Botoșani! O tânără de 19 ani a ajuns la spital, după ce a ieșit din secția de poliție și a fost lovită de un TIR. Potrivit informațiilor, fata s-ar fi aruncat în fața ansamblului de vehicule, fiind disperată din cauza situației în care se afla.
Mai exact, aceasta a fost la poliție pentru a fi audiată în privința unui scandal izbucnit între ea, fratele și partenerul ei, în vârstă de 35 de ani.
Cuprins:
- Ce s-a întâmplat
- Partenerul lovit cu bâta a ieșit pe propria răspundere din spital
Ce s-a întâmplat
Cu ocazia zilei de sărbătoare de pe 8 septembrie, cei trei au petrecut. La petrecere s-a consumat alcool, care i-a făcut pe cei doi bărbați să se certe. În timpul scandalului dintre ei, se pare că fratele fetei l-ar fi lovit cu o bâtă în cap pe iubitul ei, anunță Botoșăneanul.
Speriată de situația creată și de faptul că partenerul ei avea multe traumatisme, tânăra a apelat numărul de urgență 112, solicitând un echipaj de medici. În timp ce victima era transportată la spital, ea și fratele ei au fost duși la poliție pentru audieri.
Pentru că era încă sub influența alcoolului și pentru că a devenit agresiv, fratele femeii a fost internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati. Disperată de situația în care se află, tânăra s-a aruncat în fața unui TIR la ieșirea din secție.
Starea ei a fost destul de gravă, deoarece impactul, care nu a putut fi evitat, a lăsat-o inconștientă.
„Echipajul de Terapie Intensivă a fost solicitat pentru o pacientă în vârstă de 19 ani cu politraumatism sever în urma unui accident rutier, comă Glasgow 3. A fost intubată și ventilată mecanic, echilibrată din punct de vedere hemodinamic la locul accidentului. A fost adusă în Serviciul de Urgență pentru investigații și consulturi de specialitate”, a declarat dr. Ramona Guraliuc, medic șef UPU SMURD, conform aceleiași surse.
Partenerul lovit cu bâta a ieșit pe propria răspundere din spital
În cursul dimineții, bărbatul care îi este iubit tinerei a fost investigat cu ajutorul computerului tomograf. În urma verificărilor, a reieșit că acesta are un hematom subdural care-i pune viața în pericol, însă, încă băut, a refuzat transferul la Iași, deși medicii au insistat că este necesar acest lucru.
Mai mult decât atât, a semnat că dorește să fie externat, iar medicii nu au putut decât să respecte procedurile.
„Pacientul în vârstă de 35 de ani de sex masculin a ajuns în UPU cu un traumatism cranio-cerebral și un traumatism facial sever. În urma investigațiilor clinice și paraclinice, respectiv CT s-a stabilit că prezintă un hematom subdural. Echipa din serviciul de urgență a avut aprobarea unui transfer către Clinica de Neurochirugie Iași. Pacientul prezenta, de asemenea halenă etanolică și agitație psihomotorie și a refuzat acest transfer. De asemenea a refuzat recoltarea analizelor și monitorizarea în serviciul de urgență a parametrilor hemodinamici, solicitând deplasarea la domiciliu. Toate aceste elemente au fost înscrise în foaia de observație și cu semnătura pacientului, respectiv a refuzului, deci s-a respectat procedura legală a întocmirii foii de observație a pacientului politraumatizat”, a adăugat șefa UPU.
”,