Germania va permite circulația mașinilor conduse de la distanță. De când intră în vigoare măsură

Germania va permite circulația mașinilor conduse de la distanță. De când intră în vigoare măsură
Sursă foto simbol: Freepik/ @azerbaijan_stockers

Europa este în urmă la implementarea legislației care să permită circulația mașinilor fără șofer, însă Germania este gata schimbe acest lucru. O firmă de ride-sharing va aduce pe șosele, încă din luna decembrie a acestui an, mașini conduse de șoferi profesioniști, de la distanță.

Cum va funcționa serviciul

Clienții pot comanda o cursă doar prin câteva clicuri. Când pasagerul intră în autoturism electric va observa că nimeni nu este la volan, însă, din boxe se va auzi vocea șoferul care controlează mașina de la distanță.

„Sunt Bartek, sunt șoferul dumneavoastră astăzi. Vă rugăm să vă puneți centura și putem pleca”, este mesajul pe care îl vor auzi pasagerii, odată intrați în mașină.

Aceasta nu este o mașină fără șofer standard și nici „Bartek” nu este un robot. Este un om cât se poate de real, afla la câțiva metri distanță. automată a unui robotaxi, ci Bartek Stendel, un bărbat foarte real care stă la câteva sute de metri distanță. Într-un fotoliu din piele cu spătar înalt, Bartek  conduce mașina apăsând pedalele și rotind volanul, în timp ce poate vedea drumul pe care circulă pe trei ecrane mari din fața sa. Imaginile sunt transmise de patru camere discrete de pe plafonul mașinii. Prin intermediul căștilor pe care le poartă, poate auzi sunetele din interiorul și exteriorul mașinii, ba chiar poate simți denivelările de pe drum cu ajutorul senzorilor, potrivit The Guardian.

Cât urmează să coste o cursă

Thomas von der Ohe, directorul executiv și co-fondatorul Vay, firma de servicii ride-sharing cu șofer la distanță, declară că tariful unei curse va fi aproape jumătate față de un serviciu obișnuit.

Europa este mult în spatele la implementarea mașinilor fără șofer, preocupările legate de costuri și siguranță rămânând principalele obstacole. Chiar și Vay a fost pentru prima dată testat în Las Vegas, orașul american „având cadrul legal necesar”, a explicat von der Ohe, absolvent al facultății de informatică și antreprenoriat de la Stanford.

De când vor putea circula pe șoselele Germaniei mașinile conduse de la distanță

În urmă cu câteva luni, parlamentul german a adoptat legislația care permite mașinilor conduse de la distanță să circule în anumite zone, începând de la 1 decembrie. Deși nu la fel de îndrăzneață ca legile care permit vehiculelor autonome să circule în orașe precum Los Angeles sau San Francisco, modificările legislative din Germania indică dorința unei mari țări producătoare de automobile europene de a experimenta o tehnologie față de care mulți sunt încă reticenți.

Ce obiectiv are compania germană Vay

Von der Ohe a spus că principalul obiectiv al companiei sale este să facă deținerea unei mașini private inutilă, iar orașele – mai sustensabile.

Cel mai mare cost al companiei este de departe cel al șoferilor. Atragerea recruților nu s-a dovedit a fi o problemă, mulți lucrând anterior pentru Uber sau alte companii de ride-sharing convenționale. Potrivit lui Thomas von der Ohe, și șoferițele au manifestat un interes special pentru o poziție în compania sa, cu atât mai mult cele care s-au confruntat cu probleme de siguranță. Dornici să încerce această meserie sunt și șoferii de camion, sătui să conducă pe distanțe lungi și să fie departe de familiile lor.

„Oamenii văd asta ca pe o meserie a viitorului. Au pauze pentru toaletă și pauze de prânz, ajung să lucreze în echipă, mai degrabă decât singuri”, a spus Thomas von der Ohe. De asemenea, sunt plătiți pe oră, nu pe cursă.