Poliția a lansat o nouă sesiune de înscriere la școlile de formare a viitorilor agenți. Cei interesați de o carieră într-o astfel de structură se pot înscrie până pe 17 octombrie, la una dintre cele două unități care au scos locuri la concurs.
Ministerul Afacerilor Interne a scos la admitere un număr total de 1.640 de locuri la cele două școli de agenți, de la Câmpina și Cluj Napoca. La Școala de Agenți de Poliția „Vasile Lascăr” din Câmpina au fost aprobate 1.340 de locuri. Pe de altă parte, la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca au fost scoase la concurs doar 300 de locuri.
Cei interesați, care îndeplinesc condițiile pot depune cerererile de înscriere până pe 17 octombrie, urmând ca până pe 3 noiembrie să-și completeze și să depună dosarele de candidați. Ca o noutate, în acest an, cererile înscriere se transmit exclusiv în format electronic pe email ale inspectoratelor județene (IPJ) pe raza cărora își au domiciliile candidații. Mai exact, solicitările de înscriere nu se mai transmit direct la școlile de poliție.
De menționat că emailul cu cererea de înscriere poate fi transmisă chiar și în zilele de sâmbătă și duminică, iar candidații interesați pot opta pentru ambele școli ori doar pentru una dintre acestea. Ulterior, până pe 3 noiemhrie, candidații trebuie să-și pregătească dosarele de candidat pe care să le depună tot la sediile IPJ.
Candidații care doresc să lucreze în Poliția Română și să participe la viitoarea sesiune de admitere pentru școlile de agenți trebuie să-și pregătească un dosar de candidat. Acesta trebuie să conțină mai multe documente, după cum urmează:
Pentru a fi admis la una dintre școlile de agenți de poliție, candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții obligatorii, după cum urmează:
Concursul de admitere în școlile de agenți pentru Poliția Română se desfășoară în mai multe etape, conform reglementărilor în vigoare. Cei care se înscriu trebuie să promoveze fiecare dintre aceste etape de selecție. Potrivit programului, după încheierea perioadei de înscriere, candidații vor fi evaluați psihologic și fizic în perioada 7 și 12 noiembrie 2025.
Ulterior, cei care promovează aceste probe vor fi evaluați din perspectiva cunoștințelor teoretice. Această probă a fost stabilită pentru 15 noiembrie 2025 și va fi susținută la sediul unității de învățământ pentru care s-a optat. Este vorba despre un test grilă care conține întrebări din mai multe materii:
Ultima etapă, înainte de admiterea propriu-zisă constă într-o examinare medicală, ce se va desfășura în perioada 24 noiembrie – 19 decembrie 2025. Candidații vor fi examinați în în ordinea descrescătoare a notelor finale, iar rezultatele finale vor fi afișate până pe 24 decembrie 2025.
Candidații care s-au înscris la examenul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, dar nu au fost admiși, se pot înscrie și la școlile de agenți pentru Poliția Română. Aceștia urmează reguli diferite de admitere, conform legii.
Cei care au obținut cel puțin media minimă de admitere, dar fără să prindă un loc, vor fi repartizați, la cerere, pe locurile de la școlile postliceale fără să mai susțină concurs de admitere.
Ei trebuie doar să îndeplinească criteriile de selecție și să-și exprime opțiunile până la data de 20 octombrie 2025. În cazul acestora va fi programată examinarea medicală între 22 octombrie și 11 noiembrie 2025.