Cum a ajuns Mike Tyson în Parlamentul României: Băgat de un apropiat de-al lui Dragnea, pentru o campanie de PR a unui cazinou

Cum a ajuns Mike Tyson în Parlamentul României: Băgat de un apropiat de-al lui Dragnea, pentru o campanie de PR a unui cazinou

Dezonorantă!” Aşa a catalogat preşedintele Seanatului, Călin Popescu Tăriceanu, vizita pe care fostul pugilist Mike Tyson a făcut-o, cu mare tam-tam, în Parlamentul României. "Cred că cei care au făcut propunerea nu au stat să se gândească foarte mult, din păcate. Nu mi se pare că este o propunere care să fie onorantă pentru instituţia Parlamentului. Din contră, îmi pare rău", a declarat al doilea om în stat.

Şi totuşi, dacă însuşi preşedintele Senatului s-a opus, cum a reuşit Tyson să ajungă în Parlament? Potrivit unor surse din anturajul celor care au organizat evenimentul, uşile Senatului au fost deschise cu ajutorul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Astfel, Vasile Catea, şeful PSD Iaşi şi preşedintele Federaţiei Române de Box a apelat la Dragnea, pentru a facilita circul de miercuri din Parlament.

Totul a fost pus la cale de Sorin Florea, proprietarul cazinoului Mercur, ce a încercat să profite de imaginea cu Tyson la Parlament pentru a-şi face cunoscut localul. Mai mult, Tyson este şi imaginea unei băuturi energizante ce se lansează în România şi care urmează să fie distribuită în acest cazinou. Organizatorii au tras nişte sfori, ajungând, iată, până la Dragnea, şi au reuşit astfel să creeze pe spatele Parlamentului României un eveniment de promovare pentru propriile interese financiare.

Mai mult, pentru o expunere cât mai mare, campania de PR ce are drept obiectiv promovarea cazinoului şi a brandului de băuturi energizante i-a aranjat lui Mike Tyson, după vizita în Parlament, şi o prezenţă la Antena 3, în emisiunea "Sinteza zilei", moderată de Mihai Gâdea.

Câţi bani s-au cheltuit şi unde au ajuns aceştia, e un aspect care încă nu a fost devoalat de nimeni. Trebuie spus însă că, ultimul mare eveniment care a strâns laolaltă politicul şi boxul s-a terminat la DNA, într-unul dintre cele mai cunoscute dosare: “Gala Bute

În ciuda faptului că este unul din cei mai cunoscuţi campioni mondiali la categoria grea din box, Tyson a avut de-a lungul timpului nenumărate probleme cu legea. A făcut puşcărie pentru viol, a folosit violenţa în nenumărate rânduri, s-a drogat, iar în ring i-a smuls urechea la propriu unui adversar.