Percheziții într-un dosar privind falimentarea Euroins: Schema prin care compania ar fi fost devalizată intenționat

Percheziții de amploare în cazul falimentării Euroins. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) desfășoară, miercuri dimineață, percheziții domiciliare în 12 locații din București și două din Târgu Mureș, într-un dosar ce vizează falimentarea Euroins, potrivit unui comunicat oficial al Ministerului Public.

Acțiunile sunt concentrate asupra a zece persoane fizice care au deținut funcții de conducere executivă în cadrul companiei, dar și asupra sediilor unor firme controlate de acționarii bulgari ai societății.

Percheziții de amploare. Ce acuzații grave aduc anchetatorii conducerii Euroins

Cercetările penale se referă la perioada 2017-2023 și vizează un mecanism complex de fraudare a resurselor financiare ale Euroins, prin care factorii decidenți ar fi urmărit „decapitalizarea societății prin reducerea drastică a disponibilităților bănești și patrimoniului”. Ministerul Public susține că banii încasați de la clienți au fost redirecționați către alte entități controlate de acționarii bulgari, în timp ce compania nu și-ar fi respectat obligațiile față de asigurați, potrivit G4Media.

Una dintre acuzațiile cele mai grave este legată de subevaluarea și neplata abuzivă a obligațiilor față de clienți. Mai mult, s-a constatat o politică sistematică de raportări false către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Ce descoperiri a făcut ASF în urma controalelor la Euroins

În urma controalelor desfășurate de ASF în perioada 2000-2021, s-a constatat că un fost director al Direcției Daune a respins peste 5.800 de dosare cu obligații ce depășeau 60 milioane lei, fără o analiză serioasă. Totodată, Euroins a ascuns peste 36.000 de dosare de litigii, cu un impact major asupra patrimoniului companiei, care au generat penalități uriașe.

ASF a descoperit și o „subadecvare” cronică a rezervei de daună avizată (RCA), cu un deficit de peste un miliard de lei la deschiderea procedurii de faliment. Aceasta a dus la retragerea autorizației de funcționare și constatarea stării de insolvență a societății.

Cum au fost externalizate resursele financiare ale Euroins

În fața falimentului iminent, acționarii majoritari, CAM și BKI, ar fi pus în aplicare un mecanism prin care resursele financiare au fost externalizate printr-un acord de reasigurare cu o firmă afiliată controlată indirect de ei. Aceasta a implicat reținerea integrală a primelor de reasigurare, deturnând peste 1,5 miliarde de lei din activele Euroins.

Un alt element al schemei a fost acordarea de împrumuturi către entități afiliate, chiar dacă societatea nu mai avea capacitatea să-și achite obligațiile. Acest lucru a cauzat un prejudiciu estimat la peste 75 milioane lei.

Percheziții de amploare. Ce spun anchetatorii despre motivele acestei scheme

„Din coroborarea întregului material documentar existent rezultă că principalul motiv pentru care factorii decidenți de la nivelul patronatului societății ER SA (cu rol decizional major) au dispus continuarea în aceste condiții a activității (schema prin care vindeau polițe RCA la prețuri mici, pentru a încasa cât mai mulți bani, fără vreo intenție să asigure plata despăgubirilor) a fost acela de a dispune discreționar de activele societății prin externalizarea resurselor financiare ale acesteia către entități externe aflate sub controlul acestora.”, afirmă Ministerul Public, într-un comunicat de presă.

Ultima oră
07:40 - Tot mai mulți europeni își petrec weekendul la serviciu, nu acasă. Ce țări conduc clasamentul muncii în zilele de odihnă și pe ce loc se află România
23:58 - Uluitor! Cât li s-a cerut unor părinți din București pentru serbarea de clasa I a copilului: „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau…?”
23:27 - Probleme grave semnalate: ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
22:56 - Universitatea Craiova, din nou campioană a României după 35 de ani (VIDEO, FOTO)
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele