DSU trage un semnal de alarmă! Videoclip deepfake cu Raed Arafat, folosit într-o tentativă de fraudă online: „Sănătatea nu se vindecă cu miracole online” (VIDEO)

DSU trage un semnal de alarmă! Videoclip deepfake cu Raed Arafat, folosit într-o tentativă de fraudă online: „Sănătatea nu se vindecă cu miracole online” (VIDEO)
Sursă Foto: Captură Video/ Facebook - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Departamentul pentru Situații de Urgență trage un semnal de alarmă! Pe internet circulă un videoclip fals, creat cu ajutorul inteligenței artificiale, în care apare Raed Arafat.

În imagini, șeful DSU „mărturisește” că ar fi suferit de diabet. El susține că s-ar fi vindecat datorită unui așa-zis tratament minune, prezentat ca o descoperire revoluționară. Mai grav, oamenii sunt încurajați să ofere date personale pentru a cumpăra acest presupus medicament miraculos.

Ce avertisment transmite Departamentul pentru Situații de Urgență

Într-o postare pe Facebook, DSU avertizează: 🚨 Atenție la clipurile virale cu „descoperiri miraculoase” 🚨

Instituția semnalează că în mediul online circulă un videoclip deepfake care îl are în prim-plan pe Raed Arafat. În acest material, el este prezentat în mod fals ca fiind vindecat de diabet datorită unei presupuse „descoperiri personale revoluționare – Regenerarea metabolică a vaselor de sânge și a pancreasului”.

Materialul promovează informații inventate și menționează așa-zise autopsii care nu au existat, încercând să inducă publicul în eroare și să obțină date personale.

Departamentul pentru Situații de Urgență reamintește că specializarea lui Arafat este anestezie și terapie intensivă. Mai mult, îi îndeamnă pe oameni să verifice atent sursele și să nu cadă pradă unor tentative de fraudă.

La final, videoclipul încearcă să îi convingă pe români să își introducă datele personale pentru a achiziționa un presupus produs „miraculos”, contra cost. Este, de fapt, o tentativă evidentă de fraudă.

Cum poți recunoaște rapid un deepfake

În primul rând, verifică sursa și vezi dacă materialul provine dintr-o instituție oficială sau de pe conturi dubioase. Apoi, analizează atent imaginile și sunetul, deoarece fețele, mișcările și sincronizarea buzelor pot părea nenaturale. În final, dacă ți se cer date personale sau bani, acesta este un semn clar că ai de-a face cu o tentativă de fraudă.

Ce ar trebui să faci pentru a te proteja de astfel de înșelăciuni online

Ministerul de Interne transmite și câteva recomandări importante. Nu oferi niciodată date personale în mediul online pentru a cumpăra produse „minune”. Evită să iei decizii medicale pe baza clipurilor virale sau a „experiențelor personale” prezentate pe internet.

Pentru diabet sau alte afecțiuni, urmează exclusiv tratamentul stabilit de medicul specialist. De asemenea, dacă întâlnești materiale suspecte, raportează-le pe platformele de social media pentru a opri răspândirea lor.

„Nu da date personale și nu înlocui tratamentele prescrise de medic cu clipuri virale. Sănătatea nu se vindecă cu miracole online”, se mai arată în postare.