Suveraniștii depun moțiune simplă împotriva ministrului Apărării. Ce îi reproșează lui Radu Miruță

Suveraniștii depun moțiune simplă împotriva ministrului Apărării. Ce îi reproșează lui Radu Miruță
Foto: Radu Miruţă / Facebook

Suveraniștii din grupul parlamentar PACE, condus de Ninel Peia, anunță că încep sesiunea parlamentară cu o moțiune. Împotriva ministrului Apărării, Radu Miruță.

Cu ce i-a deranjat ministrul Apărării pe suveraniști

Ne apropiem de începutul sesiunii parlamentare, iar suveraniștii sunt pregătiți de circ. Grupul PACE Întâi România va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Apărării Naţionale, Radu Miruţă. Acesta este acuzat că face declarații iresponsabile și afectează credibilitatea politicii de apărare a României.

”România este un stat aflat într-o zonă de maximă sensibilitate strategică, pe flancul estic al NATO, cu responsabilități directe privind securitatea Mării Negre, apărarea frontierelor Uniunii Europene și stabilitatea regională.

În acest context, orice declarație publică privind posibila angajare a forțelor armate române în teatre de operații îndepărtate, precum Groenlanda, trebuie să fie rezultatul unei analize strategice riguroase, fundamentate juridic, operațional și politic, și nu al unor speculații sau exerciții de comunicare politică.

Constatăm cu îngrijorare degradarea gravă a calității actului de conducere și comunicare publică în domeniul apărării naționale, ca urmare a declarațiilor și pozițiilor recente asumate de Ministerul Apărării, sub conducerea domnului ministru Radu Miruță, reprezentant al USR.”, arată inițiatorii moțiunii.

Ce a zis ministrul Radu Miruță

Concret, suveraniștii îi reproșează ministrului Apărării că a declarat că România ar putea trimite trupe în Groenlanda să apere insula arctică de o eventuală invazie a lui Trump.

„Separate, țările sunt mai puțin puternice. Și nu e vorba de România sau de Franța sau de Marea Britanie. E vorba de interesul fiecăreia individual care se bucură să fie parte din acest NATO.

Sigur că discuția a început de când cu declarațiile privind Groenlanda. Pentru că un stat membru NATO spune că nu exclude nicio metodă, inclusiv de atac împotriva alte țări membre NATO. Și atunci s-a rupt condiția de a fi NATO.

Sunt două ipoteze. Una în care asta s-ar întâmpla prin invocarea articolului 5. Adică o țară membru NATO este atacată și celălalte țări membre trebuie să contribuie. Și decizia ar fi una NATO.

Și există o altă situație în care ar fi o chestie de un fel de coaliție de voință. Trimitem trupe acolo fără să existe invocarea articolului 5. În astfel de situații decizia este una pe care o ia CSAT după care se opune la vot Parlamentului României dacă să trimită sau să nu trimită trupe.”, a declarat ministrul Apărării.

Ar vota PSD împotriva ministrului Apărării?

Suveraniștii speră că vor avea din nou sprijinul PSD, la fel cum s-a întâmplat în cazul moțiunii împotriva Dianei Buzoianu, când senatorii lui Grindeanu au votat alături de AUR și celelalte grupuri din opoziție.

Mai ales că tensiunile dintre PSD și USR sunt din nou la cote maxime după ce social-democrații i-au acuzat pe oamenii lui Dominic Fritz că au pus la cale debarcarea ministrului Justiției, Radu Marinescu.

„Este în mod evident un atac politic menit să determine înlăturarea ministrului. Dacă demersul ar fi fost de bună credință, acuzațiile la adresa ministrului ar fi fost formulate în momentul numirii sale la conducerea Ministerului Justiției, nu fix acum când a declanșat procedurile legale pentru numirea șefilor de parchete, afirmând că nu va permite imixtiuni politice.”, a transmis PSD într-un comunicat de presă, după ce mai mulți lideri din USR au cerut demisia ministrului Justiției.