Incendiu puternic pe Bulevardul Constructorilor din București. Flăcările au cuprins un autovehicul, provocând moartea unei persoane. O altă victimă primește îngrijiri la fața locului.
Cu puțin timp în urmă, a luat foc o mașină electrică pe Bulevardul Construtorilor din București, iar autoritățile intervin pentru stingerea flăcărilor care se extinde și la alte trei mașini. La fața locului pentru a interveni la acest incendiu puternic au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, SMURD și poliție.
„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6 al Capitalei. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent la nivelul unui autovehicul, afectând şi alte 3 autovehicule din proximitate”, a transmis, vineri, ISU Bucureşşti-Ilfov.
Sunt 2 autospeciale de stingere, o autospecială de hidroperforare, Detașamentul Special de Salvatori, o autospecială de descarcerare si 2 echipaje SMURD.
Până la acest moment, au fost identificate două victime. Una dintre acestea a murit, iar cea de-a doua primește îngrijiri de la paramedici. Victima decedată are 51 de ani. Din mașina în flăcări a reușit să iasă un bărbat de 56 de ani. După evaluarea medicală de specialitate, bărbatul a fost transportat la Spitalul Bagdasar Arseni.
În contextul acestui incendiu puternic, STB a anunțat că liniile 162 și 163 sunt blocate pe Bulevardul Constructorilor, în stația Calea Crângași. Blocajul se manifestă pe ambele sensuri de deplasare. Compania a precizat că această situație este cauzată de un incident produs la o mașină electrică din zonă.
Călătorii trebuie să știe că s-au aplicat măsuri de deviere. Mesajul STB a fost data la ora 13:24.
Poliţia Capitalei a anunțat că la locul incendiului se află mai multe echipaje de pompieri, echipaje de prim-ajutor, precum şi poliţişti. Aceștia din urmă fac cercetări pentru a stabili cauzele care au dus la această catastrofă. De asemenea, în zonă sunt prezente echipaje ale Brigăzii Rutiere, pentru asigurarea măsurilor de siguranţă şi pentru fluidizarea traficului.
„Din primele verificări a reieşit faptul că incendiul ar fi izbucnit la un autoturism, flăcările extinzându-se ulterior la alte autovehicule aflate în proximitate. În interiorul autoturismului de la care a pornit incendiul a fost identificată o femeie. Din păcate, în ciuda eforturilor de salvare, a fost declarat decesul acesteia”, a transmis Poliţia Capitalei.