Guvernul Bolojan urmează să aprobe reforma administrației: Mii de concedieri și tăieri de salarii. Ce aviz mai lipsește

Guvernul Bolojan urmează să aprobe reforma administrației: Mii de concedieri și tăieri de salarii. Ce aviz mai lipsește
Sursa foto: Guvernul României / Facebook

Lovitură pentru bugetari! Guvernul urmează să adopte, marți, una dintre cele mai ample măsuri administrative din ultimii ani, printr-o Ordonanță de Urgență care vizează restructurarea aparatului public și reducerea cheltuielilor bugetare. Reforma administrației publice include concedieri în primării, scăderea fondurilor pentru salarii și sancțiuni fiscale mai dure pentru anumite categorii de contribuabili.

Executivul așteaptă, însă, până la ședința programată la ora 18:00, avizul necesar din partea Consiliul Economic și Social, document fără de care actul normativ nu poate fi adoptat.

Lovitură pentru bugetari! De ce întârzie adoptarea Ordonanței de Urgență

După opt luni de negocieri între partidele aflate la guvernare, proiectul nu are încă toate avizele obligatorii. Avizul Consiliului Economic și Social este așteptat chiar înaintea ședinței de Guvern.

Fără acest document, Executivul nu poate aproba oficial noile măsuri de reducere a cheltuielilor publice, considerate esențiale pentru echilibrarea bugetului.

Ce instituții scapă de tăierile salariale

Ordonanța prevede reducerea cu 10% a bugetelor de salarii din administrația publică, potrivit Antena 3 CNN. Există, însă, domenii considerate prioritare care vor fi exceptate parțial de la aceste măsuri.

Printre acestea se află:

  • învățământul de stat preuniversitar,

  • sectorul cultural,

  • spitalele publice,

  • serviciile de ambulanță,

  • sistemul de apărare,

  • ordinea publică și securitatea națională.

Chiar și în aceste sectoare, fondurile vor fi ajustate, însă, impactul va fi mai redus comparativ cu restul administrației.

Lovitură pentru bugetari! Câți angajați din administrația locală vor fi concediați

Una dintre cele mai dure măsuri incluse în reforma administrației publice vizează restructurarea aparatului bugetar. Aproximativ 13.000 de funcționari din primării urmează să fie disponibilizați.

La aceștia se vor adăuga peste 6.000 de consilieri care activează în cabinetele demnitarilor, potrivit formei negociate de liderii Coaliției.

Lovitură pentru bugetari! Ce se schimbă pentru militari și polițiști

Documentul stabilește că, în termen de 30 de zile de la adoptare, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne trebuie să elaboreze un proiect legislativ privind accelerarea creșterii vârstei de pensionare.

Noua țintă este atingerea pragului de 65 de ani pentru militari, polițiști și angajații serviciilor de informații.

Cum vor fi sancționați românii cu amenzi neplătite sau construcții ilegale

Noile măsuri prevăd majorarea amenzilor neachitate cu până la 60%. În plus, statul va putea recupera sumele restante direct din datoriile sociale ale contribuabililor.

Totodată, persoanele care au construit locuințe fără autorizație vor plăti un impozit dublu timp de cinci ani, măsură menită să descurajeze dezvoltările imobiliare ilegale.

Pe ce anume s-au înțeles liderii Coaliției

Liderii Coaliției de guvernare au ajuns luni la un acord asupra a două ordonanțe de urgență: una privind măsurile de relansare economică și alta referitoare la reorganizarea administrației locale și centrale.

Măsurile vin într-un context de presiune bugetară crescută și urmăresc reducerea cheltuielilor publice și creșterea gradului de colectare a taxelor.