Renunți la permisul de conducere pentru 5 ani? Primești 25.000 de euro. Metoda prin care au ales să reducă traficul în țară

Renunți la permisul de conducere pentru 5 ani? Primești 25.000 de euro. Metoda prin care au ales să reducă traficul în țară
Sursa foto: Freepik / @freepik

Malta vine cu o măsură neobișnuită pentru a combate aglomerația din trafic. Oferă până la 25.000 de euro celor care acceptă să renunțe voluntar la permisul de conducere pentru o perioadă de cinci ani.

Decizia autorităților vine în contextul în care statul insular are una dintre cele mai ridicate densități de autoturisme din Europa, iar drumurile sunt frecvent supraaglomerate.

Cum funcționează programul și cine poate beneficia. Se oferă 25.000 de euro

Inițiativa, denumită „Programul de predare a permisului de conducere”, are ca obiectiv principal reducerea numărului de mașini de pe șosele și promovarea altor mijloace de transport.

Potrivit Oddity Central, autoritățile își doresc să producă un adevărat „șoc de mobilitate”, în special în rândul tinerilor, înainte ca utilizarea mașinii personale să devină un obicei zilnic.

Pentru a intra în program, solicitanții trebuie să îndeplinească mai multe condiții:

  • să aibă cel mult 30 de ani

  • să locuiască în Malta de minimum șapte ani

  • să dețină permis de conducere de cel puțin un an

  • să nu fi avut permisul suspendat sau anulat anterior

Cum se acordă cei 25.000 de euro

Suma nu este oferită integral, ci este împărțită în tranșe anuale de câte 5.000 de euro, pe durata celor cinci ani.

Participanții care decid să renunțe la program înainte de termen vor fi obligați să returneze o parte din bani, proporțional cu perioada rămasă.

Ce impact urmărește această măsură

Prin această inițiativă, Malta încearcă să reducă presiunea asupra infrastructurii rutiere și să încurajeze utilizarea transportului alternativ, mai prietenos cu mediul.

Autoritățile au alocat un buget anual de 5 milioane de euro, iar programul este limitat la 1.000 de beneficiari în fiecare an.

Primele reacții arată un interes ridicat din partea tinerilor, semn că stimulentul financiar este un factor decisiv pentru mulți dintre ei.

Ce se întâmplă după cei cinci ani fără permis

Un detaliu important este că, odată predat, permisul este considerat suspendat definitiv pe durata programului.

După expirarea celor cinci ani, cei care doresc să conducă din nou vor trebui să urmeze cel puțin 15 ore de pregătire practică pentru a obține un nou permis.

Ultima oră