Când ar putea ajunge ajutoarele „one-off” la pensionari, după ce AUR a atacat bugetul la CCR

Florin Manole (PSD), ministrul Muncii, a declarat că pensiile vor ajunge la oameni înainte de Paşte, însă ajutorul pentru cei cu pensii sub 3.000 de lei ar putea întârzia, după ce bugetul pe 2026 a fost contestat de AUR la Curtea Constituțională (CCR).

Ce spune Manole despre ajutorul pentru pensionari

„O să avem o discuție și astăzi la Guvern. Eu o să fac tot posibilul să intre în aprilie, dar da, într-adevăr, fiecare zi de întârziere ne scoate din acest calendar, din păcate. Chiar nu înțeleg această obstrucție care are ca repercusiune și faptul că se poate întârzia cu banii ăia”, a declarat Florin Manole, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă pensiile pe aprilie vor fi plătite înainte de Paște sau e posibil să întârzie și ele, ministrul a răspuns: „Nicio problemă cu plata pensiilor, apropo de a ajunge banii la pensionari înainte de Paște”.

De ce a atacat AUR Legea bugetului la CCR

Legea bugetului de stat pe anul acesta a fost votată de Parlament abia pe 20 martie, însă a fost atacată la CCR de AUR, care a invocat mai multe „motive de neconstituționalitate”.

„Printre principalele motive de neconstituționalitate invocate se numără comprimarea extremă a procesului legislativ, bugetele fiind adoptate în doar câteva zile, fără o analiză serioasă a impactului asupra economiei și asupra românilor. O lege cu impact direct asupra a milioane de cetățeni nu poate fi adoptată în grabă, fără transparență și fără consultare reală, în condițiile în care această urgență a fost generată chiar de întârzierea Guvernului în prezentarea bugetului.

De asemenea, AUR denunță fundamentarea nerealistă a bugetului, construit pe estimări optimiste și pe premise care nu reflectă situația economică reală. Această fundamentare riscă să genereze dezechilibre majore în execuția bugetară și să afecteze direct populația și economia. Un punct central al sesizării îl reprezintă încălcarea drepturilor sociale, în special prin refuzul de a indexa pensiile conform legii, o decizie care afectează milioane de pensionari și încalcă principiile constituționale privind protecția socială și predictibilitatea legislativă”, a transmis AUR, într-un comunicat.

Partidul a cerut „oprirea intrării în vigoare a unor acte normative profund viciate și sancționarea derapajelor unei guvernări care legiferează împotriva propriilor cetățeni, acuzând încălcări grave ale Constituției și adoptarea bugetului printr-o procedură abuzivă, care a favorizat interesele Guvernului Bolojan și a afectat direct românii”.

Contestația AUR va fi analizată de CCR joi.

Ultima oră
21:04 - Ce spune Traian Băsescu despre alegerile anticipate și care ar trebui să fie prioritatea României: „Eu zic să luăm banii” (VIDEO)
21:01 - Theodor Stolojan: „România are nevoie de Bolojan acum”. Ce spune despre mesajul lui Băsescu și poziția PNL în criza politică
20:49 - Oana Roman, mărturisire dureroasă pe Instagram. Vedeta vorbește despre 35 de ani de jigniri, etichete și „lupta pentru libertate”
20:39 - Traian Băsescu: „Pentru mulți, domnul Bolojan e un soi de Mesia, dar un om politic, care înțelege și prioritățile statului, nu ar face așa ceva”. Ce soluție propune fostul președinte (VIDEO)
20:19 - Bucureştiul, noua destinaţie pentru turismul de wellness. Străinii vin în România după recomandările ChatGPT: „Mi-a plăcut foarte mult”
20:17 - Escaladare în conflictul din Ucraina. Zelenski avertizează Belarus și anunță noi atacuri asupra Rusiei după bombardamentul de la Kiev
20:11 - Dragoș Pîslaru spune că nu îi ajung banii din salariul de ministru, deși încasează 12.800 de lei pe lună: „Soția mă întreține”. De ce ascunde locul de muncă al acesteia
19:49 - România mizează pe apărare și investiții record în securitate. Nicușor Dan susține creșterea bugetelor militare
19:32 - Alertă! INSP anunță un caz suspect de hantavirus în România. Ce se știe despre pacient
19:25 - Au cumpărat un „sat” în Franța la preț de apartament. Visul de pensionare s-a transformat într-un coșmar