Noua lege a salarizării va aduce creșteri de salarii pentru politicieni. Un document apărut în spațiul public indică majorări de salarii pentru demnitari și eliminarea unor sporuri pentru bugetari. Ministerul Muncii spune că nu este o variantă oficială, iar premierul Ilie Bolojan dă asigurări că veniturile nu vor scădea.
Un document citat de Antena 3 CNN arată că noua lege a salarizării pregătită de Guvernul condus de Ilie Bolojan ar aduce creșteri semnificative pentru demnitari, în paralel cu reducerea sau eliminarea unor beneficii pentru bugetari.
Potrivit datelor apărute, salariul brut al președintelui României ar urma să urce de la 24.960 de lei la 34.600 de lei, echivalentul a aproximativ 6.800 de euro. Și premierul ar beneficia de o majorare, de la 26.450 de lei la 30.275 de lei brut.
Creșteri sunt prevăzute și în Parlament. Președintele Camerei Deputaților ar ajunge la 30.275 de lei, vicepreședinții la 27.939 de lei, iar deputații ar avea un salariu brut de 23.528 de lei.
Conform documentului, legea ar urma să intre în vigoare la 1 iulie 2027 și ar introduce o serie de modificări importante în sistemul public:
Lista modificărilor include și eliminarea sau reducerea mai multor sporuri acordate în prezent:
Reprezentanții Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale au transmis că varianta vehiculată în spațiul public nu este una oficială.
„Având în vedere informațiile vehiculate recent în spațiul public referitoare la proiectul de lege a salarizării unitare, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale atrage atenția că documentele care circulă nu provin de la instituția noastră și nu reprezintă o formă oficială. Ministerul Muncii nu a făcut public niciun proiect de act normativ privind legea salarizării unitare.
În momentul în care va exista o variantă agreată de toți decidenții politici, proiectul de lege va fi prezentat în mod transparent și supus procesului legal de consultare publică”.
Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, la Europa FM, dacă există riscul ca angajații din sectorul public să aibă venituri mai mici după aplicarea noii legi.
Acesta a respins scenariul unor scăderi salariale și a insistat că legea urmărește echilibrarea sistemului: „Această lege nu va scădea niciun venit din sectorul bugetar, să fie clar”.
„Cei care au câștiguri mai mari decât ar fi normal, ca urmare a clasificării meseriilor și funcțiilor din sectorul public, vor rămâne la câștigurile pe care le au până vor fi ajunși din urmă de cei cărora, an de an, le vor crește veniturile, astfel încât, în următorii ani, să existe o echitate”, a mai menționat Bolojan.
Șeful Guvernului a subliniat că adoptarea legii este esențială pentru accesarea fondurilor europene din Planul Național de Redresare și Reziliență.
„România s-a angajat, pentru a accesa fondurile din PNRR, că va veni cu o lege a salarizării unitare. Trebuie să o aprobăm în vara acestui an, pentru că de aprobarea ei în Parlament depinde accesarea a peste 700 de milioane de euro”, a mai spus premierul.