Donald Trump a spus în glumă că face „multe exerciții” zilnic, doar că acestea durează cel mult „un minut”.
Președintele a semnat în Biroul Oval un memorandum pentru reintroducerea premiului pentru testul de aptitudini fizice al președintelui.
Acest program școlar a fost eliminat treptat sub administrația Obama, iar acum revine pentru a promova mișcarea printre elevi. Măsura face parte din planul mai larg numit „Make America Healthy Again”.
Liderul american a vorbit cu autoironie despre propriul său regim de viață activ.
„Fac multe exerciţii. Cam un minut pe zi, maxim. Dacă am noroc”, declarat Donald Trump, conform Agerpres.
Deși are 79 de ani, Trump se laudă cu o sănătate de fier. Robert F. Kennedy Jr. a afirmat chiar că președintele are o „sănătate incredibilă și constituția unei zeități”, deși consumă mâncare nesănătoasă. Totuși, unii observatori au remarcat vânătăi pe mâinile sale sau momente în care a ațipit în public.
Președintele neagă că se simte în vârstă și spune că are un tonus de invidiat.
„Am aceeaşi energie ca acum 50 de ani”.
A asigurat Donald Trump la o întâlnire cu oameni de afaceri.
Un raport medical de anul trecut arată că președintele suferă de insuficiență venoasă cronică. Această afecțiune este des întâlnită la persoanele în vârstă, dar medicii spun că starea lui este „excelentă”. Trump a precizat că a trecut cu brio toate testele cognitive din ambele mandate.
„Am trecut «cu succes» cele drie teste cognitive la care am fost supus în timpul primului şi celui de-al doilea mandat”, a declarat președintele.