Anchetatorii au refăcut filmul crimei din lanul de rapiță. Cine este bărbatul depistat cu elicopterul și arestat preventiv

Anchetatorii au refăcut filmul crimei din lanul de rapiță. Cine este bărbatul depistat cu elicopterul și arestat preventiv
Sursă foto simbol: Inquam Photos / Octav Ganea

Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul crimei din Bihor. Principalul suspect, un recidivist condamnat anterior pentru omor, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Apar noi detalii cutremurătoare despre crimă. Ce au descoperit anchetatorii

Tragedia a avut loc în localitatea Parhida, unde fata se afla la o fermă pentru orele de practică. Tatăl victimei a dat alerta la 112 după ce tânăra nu a mai răspuns la telefon, iar trupul neînsuflețit a fost găsit ulterior într-un lan de rapiță.

Anchetatorii au constatat la fața locului că victima prezenta urme de tăiere și înțepare în zona gâtului, leziuni provocate prin aplicarea mai multor lovituri de cuțit.

Cum a fost capturat suspectul

Forțele de ordine au mobilizat polițiști, jandarmi și un elicopter cu termoviziune pentru a-l găsi pe agresor, care fusese dat inclusiv în consemn la frontieră.

După șase ore de căutări, bărbatul a fost descoperit ascuns tot într-un lan de rapiță, la aproximativ un kilometru de locul crimei. În momentul capturării, suspectul avea hainele pline de sânge și era rănit la un picior, scrie Observator News.

Cine este agresorul și ce legătură avea cu victima

Informația care a șocat comunitatea locală este trecutul infracțional al suspectului, acesta fiind anterior condamnat pentru o altă faptă de omor.

Deși se afla în libertate, bărbatul a recidivat cu o cruzime extremă, atacând o tânără care nu a avut nicio șansă de scăpare. Judecătorii de la Tribunalul Bihor au decis arestarea sa preventivă pentru omor calificat, în timp ce motivul atacului rămâne încă necunoscut.