Galați: Accident neobișnuit pe strada Brăilei după ce o mașină a izbit în plin un bancomat

O șoferiță din Galați în vârstă de 71 de ani a intrat cu mașina într-un bancomat

Cum s-a produs accidentul rutier în care a fost implicată o șoferiță din Galați

În urma accidentului o femeie a fost rănită. Fapta a avut loc vineri dimineață, în jurul orei 10:10, iar victima a fost transportată de urgență la spital.

Din primele cercetări efectuate de polițiști,  femeia de 71 de ani se afla la volanul autoturismului și încerca să facă o manevră de parcare. În acel moment, ea a pierdut controlul direcției de deplasare și a izbit în plin bancomatul unei unități bancare din municipiu.

Cine este victima rănită și ce măsuri au luat oamenii legii

În momentul impactului, o femeie de 66 de ani din localitate se afla chiar lângă bancomat și a fost surprinsă de autoturismul scăpat de sub control.

Victima a fost preluată imediat de echipajele medicale și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate, în timp ce polițiștii de la IPJ Galați au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.