Controale inopinate la centre comerciale din București și Ilfov: Inspectorii ISU au dat amenzi de peste 25.000 de lei

Controale inopinate la centre comerciale din București și Ilfov:  Inspectorii ISU au dat amenzi de peste 25.000 de lei

Două controale inopinate au avut loc, sâmbătă, la două centre comerciale din Bucureşti şi Ilfov, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov.

Inspectorii ISU Bucureşti – Ilfov au dat amenzi de peste 25.000 de lei în cele două centre comerciale, în urma unor controale inopinate care au vizat respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, scrie news.ro.

"Pe timpul acestor controale, inspectorii de prevenire au identificat o serie de neconformităţi, în urma cărora au aplicat 95 de sancţiuni contravenţionale (74 avertismente şi 21 de amenzi) în cuantum de 25.500 lei", precizează reprezentanţii ISU Bucureşti – Ilfov.

Verificările au vizat, potrivit pompierilor, modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor, de către chiriaşi, respectiv de către administratorii/proprietarii spaţiilor din centrele comerciale.

Unele deficienţe punctuale, semnalate de pompieri, au fost soluţionate pe durata controlului, mai arată ISU Bucureşti-Ilfov.

Inspectorii precizează că au verificat dotareacu mijloace tehnice de primă intervenţie, exploatarea instalaţiei electrice de iluminat şi a sistemului de încălzire,asigurarea condiţiilor de evacuare în siguranţă a persoanelor,reglementarea fumatului şi utilizarea focului deschis.