Negocieri pe final. O companie chineză va cumpăra 51% din acțiunile KMG International, fostul Rompetrol Service

Negocieri pe final. O companie chineză va cumpăra 51% din acțiunile KMG International, fostul Rompetrol Service
Foto:bgjournal.info

Negocierile dintre compania KazMunayGas din Kazakhstan și China Energy Company Limited au ajuns în etapa finală, a anunțat KMG International NV, acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare, citat de Mediafax. Negocierile vizează vânzarea a 51% din acțiunile KMG International NV către compania chineză.

Acordul dintre KMG NC și CEFC urmează să fie semnat alături de un set de documente.

După o perioadă în care ambele părți au clarificat anumite aspecte tehnice și juridice ale acordului, KMG NC și CEFC au reafirmat angajamentul de a sprijini implementarea planurilor de dezvoltare KMGI în România și în regiunea Mării Negre. Acordul se va supune procedurilor standard și etapelor de validare, incluzând aprobările din partea UE și din partea autorităților cu competență în domeniu din România și China.

„Strategia KMG International cu noul acționar vizează ample proiecte de dezvoltare, România fiind prioritatea de business. Având în vedere potențialul energetic al Kazahstanului, resursele financiare ale Chinei, vom aduce un aport considerabil la dezvoltarea României. Ne propunem să creștem capacitatea de rafinare, la 10 milioane tone țiței pe an, să construim până la 200 de noi puncte de alimentare carburanți, dezvoltarea serviciilor industriale în zona de upstream și downstream, și construcția unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia. Investiţiile realizate până în prezent, modelul de afaceri implementat şi parteneriatele de afaceri care urmează să fie dezvoltate în viitor sunt factorii necesari care ne ajută să fim optimişti în ceea ce priveşte creşterea în continuare a businessului.” – a declarat Zhanat Tussupbekov, CEO KMG International.

Activele deţinute şi operaţiunile desfăşurate de KMGI în Europa şi în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare şi vor viza atât creşterea performanţelor operaţionale şi financiare ale KMGI, cât şi extinderea activităţilor şi operaţiunilor efectuate de către CEFC la nivel internaţional.

KazMunayGas e compania națională de petrol și gaze a Republicii Kazahstan. CEFC China Energy Company Limited este una dintre cele mai mari companii private din China, având operațiuni în energie, servicii financiare și investiții.

Tags: