Rusia a intrat în Organizaţia Mondială a Comerţului, după 18 ani de negocieri

Rusia a intrat în Organizaţia Mondială a Comerţului, după 18 ani de negocieri

Rusia a fost acceptată în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), reintrând astfel în circuitul economic mondial la două decenii după destrămarea Uniunii Sovietice, scrie Reuters.

Cu o economie estimată la 1,9 trilioane de dolari, economia Rusiei era cea mai mare dinafara OMC, care numără 153 de membri. Intrarea ei în organizație va permite reducerea exporturilor, grav afectate după debutul crizei economice în 2008. Prin aderarea Rusiei, OMC ar controla, prin statele membre, 97% din comerţul mondial, a afirmat directorul general al instituţiei, Pascal Lamy.

În plus, prezența Rusiei, care beneficiază de al doilea arsenal nuclear la nivel mondial, după cel al SUA, va permite limitarea unor revolte locale precum războiul cu Georgia din 2008.

Autorităţile de la Moscova au la dispoziţie şase luni pentru a ratifica statutul de membru, urmând ca acesta să devină activ la 30 de zile după ratificare.

„Rezultatul acestor lungi şi complexe negocieri este bun pentru Rusia şi viitorii noştri pateneri”, a declarat, într-un comunicat, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev.