Externe
Cinci persoane și-au pierdut viața și alte 27 au fost grav rănite după ce autocarul în care se aflau a fost implicat într-un accident pe un traseu greu de circulat din centrul Franței, potrivit Agerpres.
Accidentul a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 04:30 (05:30 ora României), în apropiere de Charolles, Franța.
Autocarul transporta 40 de persoane de cetățenie portugheză și se îndrepta spre Elveția.
Autovehiculul a ieșit de pe carosabil și s-a prăbușit într-o râpă. Potrivit primelor cercetări, accidentul a fost produs din cauza condițiilor meteo nefavorabile, mai ales a poleiului intens de pe șosea.
![]()