Închisorile din Japonia sunt pline de pensionari și arată ca niște azile de bătrâni

Închisorile din Japonia sunt pline de pensionari și arată ca niște azile de bătrâni
foto: ziare.com

Închisorile din Japonia sunt pline de deținuți în vârstă, astfel că au început să semene cu niște azile de bătrâni.

Fiecare zi a lui arată la fel. Se trezește în fiecare dimineață la ora 6:45, își ia micul-dejun și trece la muncă după ora 8:00. Este vorba despre unul dintre deținuții acuzați pentru furt, în vârstă de 80 de ani, care s-a obișnuit atât de mult cu închisoarea încât nu vrea să mai plece de acolo.

"Nu știu ce fel de viață aș avea după ce aș ieși. Aș fi ingrijorat pentru sănătatea mea și de situația financiară", a explicat acesta, potrivit ziare.com.

Și nu este singurul care are o vârstă atât de înaintată și se află după gratii. Japonia se confruntă cu un număr uriaș de deținuți în vârstă, ceea ce îngreunează sarcina gardienilor fiindcă aceștia sunt nevoiți să îi și spele sau să le dea pastilele. Mai mult, mulți dintre ei au probleme cu auzul și paznicii nu se pot înțelege prea bine cu ei.

Pentru a remedia situația, guvernul japonez are de gând să trimită asistenți medicali în jumătate de închisorile din țară și a alocat un buget de 495.000 de dolari pentru acest plan.

Potrivit statisticilor, în anul 2015, cam 20% dintre cei arestați aveau peste 65 de ani. Aceștia ajung după gratii în general, pentru infracțiuni minore, cum ar fi furtul. Mulți dintre ei sunt împinși de la spate de situația economică instabilă.