Centrul Infotrafic a anunțat luni că există mai multe artere rutiere pe care traficul se desfășoară în condiții de iarnă, din cauza stratului subțire de zăpadă care s-a așternut.
Pe drumurile naţionale pe care s-a aşternut zăpada, lucrătorii de la drumuri au împrăştiat material antiderapant, însă conducătorii auto trebuie să manifeste prudenţă sporită, să adapteze viteza la particularităţile carosabilului şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare ale autovehiculelor.
Cele mai importante artere rutiere pe care există astfel de probleme sunt:
- în judeţul Mehedinţi, DN67D Godeanu – Valea Cernei
- în judeţul Gorj, DN67C Novaci – Rânca
- în judeţul Alba, DN67C, la Şugag
- în judeţul Hunedoara, DN7A Groapa Seacă – Jiet
- în judeţul Harghita, DN13B, în zona Bucin
- în judeţul Vâlcea, DN7A Vidra – Obârşia Lotrului
- în judeţul Suceava, DN18, la Cârlibaba
Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Infotrafic sfătuiește conducătorii auto să păstreze în mers o distanţă suficientă faţă de autovehiculele dinainte, să îşi cupleze întotdeauna centura de siguranţă (şi să determine toate persoanele din autoturism să procedeze la fel) iar în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, să folosească cu precădere frâna de motor.
De asemenea, le recomandăm ca înaintea plecării în călătorie să se intereseze privind starea traseului ales, precum şi despre condiţiile meteo-rutiere prognozate pentru zona tranzitată. În acest scop poate fi apelat numărul de telefon al Comandamentului Central de Iarnă: 021/9360.